FASCINANT! Singurul SAT din România cu munte, apă, plajă și aer pur (FOTO)
Puţini dintre noi ştiu că în România există un loc în care cantitatea de ozon este comparabilă cu cea din Alpii elvețieni.
De Redactia Observator la 18.10.2016, 21:02Puţini dintre noi ştiu că în România există un loc în care cantitatea de ozon este comparabilă cu cea din Alpii elvețieni.
Este vorba despre Colibița, o localitate de pe Valea Bistriței, aflată la o altitudine de 900 de metri, între Munții Bârgău și Munții Călimani.
Valoarea concentraţiei maxime de ozon măsurată în Colibiţa este de 90 micrograme/m3. Valoarea medie în România este de 72,6 micrograme/m3.
Pe lângă aerul curat pe care îl pot respira turiștii, Colibița mai oferă și locuri de plajă la malul apei lacului de acumulare cu același nume.
În zonă se pot face și excursii, drumeții montane, ciclism, caiac, alpinism sau pescuit de păstrăv, clean sau caras.
Zona are o reputație turistică istorică. Între 1923 și 1975, Colibița a fost o stațiune balneoclimaterică, însă a fost desființată după ce s-a luat decizia să se facă lacul de acumulare.
În urmă cu aproximativ 10 ani, în Colibița era în jur de 50 de case ale localnicilor. Acum sunt în jur de 400 de case de vacanță, pensiuni și vile.
Pe malul lacului a fost construit și un complex turistic, unde o noapte de cazare costă 70 de lei, în timp ce un bungalow de lux cu vedere la lac costă în jur de 450 de lei.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și