LINIILE din PALMĂ îți arată VIITORUL! Nu trebuie să fii GHICITOARE! O poți face chiar tu! Este foarte SIMPLU!
Liniile din palmă îţi arată viitorul. În Grecia antică, prezicătorii dezvăluiau astfel destinul şi caracterul unei persoane. Chiromanţia datează dinainte de creştinism.
De Redactia Observator la 18.12.2015, 11:26Liniile din palmă îţi arată viitorul. În Grecia antică, prezicătorii dezvăluiau astfel destinul şi caracterul unei persoane. Chiromanţia datează dinainte de creştinism. Denumirea vine din greceşte „cheir“ însemnând „mână”, iar „manteia” – prevestire. Ca să „ghiceşti” cât mai bine, nu numai liniile din palmă sunt importante, ci şi forma degetelor şi a mâinii.
Alegerea mâinii este unul dintre cei mai importanți pași în chiromanție (cititul în palmă). După cele afirmate de specialiști, se pare că mâna stângă oferă informații despre ceea ce ai acumulat pe tot parcursul vieții, iar cea dreaptă însumează acele lucruri cu care te-ai născut.
Alți experți spun că mâna dominantă reprezintă prezentul tău, în timp ce mâna non-dominantă este viitorul tău. Alege mâna pe care vrei să o citești și să începem!
LINIA VIEȚII îţi trasează destinul, de la naştere până la moarte. Este prima care se formează în palmă, atunci când embrionul are 8 săptămâni, fiind reprezentată de semicercul care înconjoară baza degetului mare. Lungimea sa nu corespunde duratei de viaţă, fii fără grijă! Dacă e foarte bine definită, indică faptul că ai o fire activă.
LINIA CAPULUI, lipită sau nu de linia vieţii, îţi dă informaţii despre modul în care gândeşti şi acţionezi. Începe din zona aflată între degetul mare şi arătător şi traversează palma. Cu cât e mai lungă, cu atât ai gândirea mai complexă. Cu cât e mai înclinată, cu atât ai mai multă imaginaţie.
LINIA INIMII dă informaţii despre sentimentele şi relaţiile tale. E linia cea mai apropiată de degete, oarecum paralelă cu cea a capului. Dacă sfârşeşte curbată, între degetul arătător şi mijlociu, indică înclinaţia de a exterioriza uşor sentimentele. Cele drepte indică sensibilitate interiorizată.
LINIA DESTINULUI (sau a norocului) este o linie secundară. La unii este vizibilă, la alţii nu. Traversează palma dinspre degetul mijlociu spre încheietură. Şansa e alături de cei cu linia bine definită.
Observă mai întâi forma mâinii tale:
Pătrată – corespunde persoanelor cu meserii artizanale sau agricole. Este mâna Terrei, asociată cu planeta Marte.
Fină şi ovală – e mâna scriitorilor, a psihologilor, uneori a medicilor. E legată de elementul Apă şi de planeta Venus.
Cărnoasă – este mâna comercianţilor, dar şi a dascălilor care-şi transmit cu pasiune cunoştinţele. E reprezentată de Foc şi corespunde planetei Jupiter.
Lungă şi osoasă – este mâna Aerului, a cercetătorilor, a inginerilor, a celor care practică meserii intelectuale. E guvernată de planeta Saturn.
Degetele sunt asociate diverselor planete, iar forma lor are o semnificaţie precisă:
Scurte – reflectă chibzuinţă, organizare, precizie, încredere. Posesorul excelează în profesii cu precădere ştiinţifice.
Lungi – înseamnă răbdare, perseverenţă, logică, imaginaţie.
Late – materialism, simţ practic şi, uneori, lene.
Fine – sunt semnul unui idealism pronunţat, al unei certe sensibilităţi, al altruismului, al blândeţii.
Informații preluate de pe clickpentrufemei.ro și ea.md