MINUNILE NECUNOSCUTE ale lui ARSENIE BOCA: de la copilul vindecat în curtea mănăstirii la orbul care a văzut lumea

Părintele Arsenie Boca a devenit unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai românilor

• Rezultate parţiale provizorii alegeri prezidenţiale 2024

Părintele Arsenie Boca a devenit unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai românilor. De numele preotului-martir, al cărui mormânt din Prislop este loc de pelerinaj pentru creştini, sunt legate o mulţime de mărturii fabuloase.

Unii dintre cei care l-au cunoscut au vorbit despre forţa videcătoare a acestuia sau despre ajutorul divin mijlocit de el.

Duhovnicul este considerat de mulţi dintre credincioşi un adevărat sfânt, iar în ultimii ani au apărut numeroase mărturii despre darurile divine cu care Arsenie Boca ar fi fost înzestrat.

Unele dintre ele vorbesc despre minunile părintelui, despre puterea vindecătoare a acestuia şi despre modul în care acesta putea vedea în sufletul oamenilor. Cât adevăr prezintă mărturiile despre părintele Arsenie Boca este greu de stabilit.

Copilul vindecat în curtea mănăstirii

O mărturie despre o altă minune atribuită lui Arsenie Boca a aparţinut preotului hunedorean Oprea Crăciun, din Cinciş, şi el fost deţinut în închisorile regimului comunist. Acesta relata că în anii 1950, un sătean din Cinciş, Ionică Morar, a fost de faţă la o vindecare miraculoasă. „Când părintele Arsenie a ieşit din biserica Mănăstirii Prislop, toţi oamenii care stăteau jos pe pajişte, lângă izvor, s-au ridicat în picioare să-i sărute mâna părintelui.

Doar un copil a rămas jos. Unchiul copilului i-a zis părintelui să-l ierte pe copil că nu s-a ridicat, deoarece acesta nu poate, niciodată nu şi-a putut folosi picioarele. „Ba poate", a zis părintele şi a întins mâna copilului. Copilul a prins cu mâna un deget al părintelui şi s-a ridicat în picioare. De atunci nu a mai avut nimic şi a putut să meargă", relata preotul, potrivit cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca".

Vindecări miraculoase

Există numeroase mărturii ale celor care l-au cunoscut pe Arsenie Boca, în care fostul preot era prezentat ca un om care avea darul vindecării. De la bolnavi de cancer la orbi şi persoane suferinde de paralizie, „pacienţii" părintelui erau vindecaţi, potrivit relatărilor, prin puterea credinţei.

„În lucrarea părintelui Arsenie avem şi cazuri de vindecări miraculoase. A vindecat un orb pe care mai întâi l-a spovedit şi l-a împărtăşit şi apoi i-a zis să iasă din biserică. Cei prezenţi au zis să-l ajute fiind orb, dar părintele i-a oprit zicându-le să-l lase să meargă singur.

Ajungând la uşă bolnavul a zis: „Măi fraţilor, eu văs". În acel moment i-a revenit vederea pentru toată viaţa. Un om paralizat la par a fost dus cu căruţa la mănăstire şi părintele i-a zis să coboare din căruţă. El a coborât şi de atunci a mers normal", scriau autorii cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca", apărută în Colecţia „Ortopraxia", în 2008, cu binecuvântarea IPS Dr. Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului.

Citea gândurile oamenilor

Preoteasa Ileana Ramba, din Braşov, relatase momentul în care a fost vindecată de duhovnicul Arsenie Boca, în copilărie, în vremea în care suferea de o afecţiune la picioare, care o împiedica să se deplaseze. Femeia a povestit, în cartea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca", că fiind copilă, plecase din Braşov spre mănăstirea Prislop, împreună cu alţi 10 - 12 credincioşi, întâi cu trenul până la Hunedoara şi apoi cu o căruţă. Ceilalţi aveau daruri pentru mănăstire, însă ea nu adusese nimic.

„O doamnă din Braşov mi-a dat un pacheţel - nu ştiu ce o fi fost în el - şi mi-a zis: „Dă-i asta părintelui şi cere-i ceva". La un moment dat, coboară părintele din chilia dânsului: înalt, îmbrăcat într-o reverendă albă, cu o centură neagră la mijloc, cu părul negru şi lung până la umeri şi cu nişte ochi albaştri, albaştri... Eu eram a cincea sau a şasea la rând. A ajuns la mine. Aveam emoţii mari, eu, fată de ţară, timidă, ruşnioasă, tremuram toată. Când a ajuns în dreptul meu, a întins mâna să mă binecuvânteze. Eu am întins pacheţelul şi am zis în gând: „Părinte, ajută-mă să pot umbla". În gând am zis, nu eram în stare să scot un cuvânt. Dânsul a lăsat mâna jos, s-a dat un pas înapoi, m-a privit din cap până-n picioare şi de la picioare până la cap şi m-a binecuvântat, zicând cu voce tare: „Bine, mă, fie!". Am simţit un fior şi o putere m-a străbătut prin şira spinării. Atunci mi-a dat putere să pot umbla în picioare. Am început să plâng iar dânsul a trecut mai departe. Credincioşii m-au înconjurat şi m-au întrebat ce am cerut, că mi-a dat părintele. Eu nu le-am spus, ci am tot plâns", relata preoteasa.