Pădurea Letea, din Delta Dunării, are noi reguli de vizitare
Vestita pădure Letea, un spaţiu magic din Delta Dunării, unde se adăpostesc caii sălbatici, are acum noi reguli de vizitare. Turiştii nu se mai pot plimba în voie prin rezervaţia naturală, vor putea merge doar pe trei trasee.
De Redactia Observator la 09.07.2019, 21:57- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Vestita pădure Letea, un spaţiu magic din Delta Dunării, unde se adăpostesc caii sălbatici, are acum noi reguli de vizitare. Turiştii nu se mai pot plimba în voie prin rezervaţia naturală, vor putea merge doar pe trei trasee.
Caii sălbatici zburdă în voie printre dunele de nisip alb iar copacii seculari sunt acoperiţi de liane. Nu suntem într-o ţară exotică ci în cea mai vehe rezervaţie naturală din ţara noastră: pădurea Letea. Pădurea adăposteşte peste 500 de specii rare de plante, arbori, animale şi insecte.
Dacă înainte, turiştii umblau nestingheriţi prin pădure, de acum vor trebui să respecte câteva reguli. Vor avea de ales între trei trasee bine stabilite.
Primul se află în partea de Vest a pădurii şi se va putea intra doar cu atelaje tradiţionale. Pe al doilea traseu sunt interzise orice mijloace de transport şi se poate merge doar pe jos aproximativ un kilometru.
Ultimul traseu este cel mai scurt şi include vizitarea zonei de dune pe o lungime de 500 de metri.
Vizitarea pădurii se face între orele 10.00 şi 18.00, iar taxa de intrare este 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Un circuit poate dura între o oră şi jumătate şi patru ore.
Pdurea de la Letea este singurul loc din Europa unde se întâlnesc liane. Specialistii spun că plantele exotice au apărut datorită seminţelor aduse din Africa de păsările migratoare.
Cei apraope 2.000 de cai sălbatici din pădure au devenit şi subiectul unor filme documentare, cunoscute la nivel internaţional.