S-a tras cortina! Radu Beligan, înmormântat cu onoruri militare. Rămas-bun, Maestre!
Sute de persoane - rude, colegi de teatru, prieteni și oameni simpli - au venit sâmbătă la Teatrul Național din București pentru a-și lua rămas bun de la maestrul Radu Beligan. Marele actor a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
De Redactia Observator la 23.07.2016, 16:00- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Sute de persoane - rude, colegi de teatru, prieteni și oameni simpli - au venit sâmbătă la Teatrul Național din București pentru a-și lua rămas bun de la maestrul Radu Beligan. Marele actor a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
Rând pe rând, la sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului și regizorului Radu Beligan și-au prezentat un ultim omagiu mari actori, colaboratori, printre care Mihai Mălaimare, Dorel Vișan, Florin Piersic, Maia Morgenstern, Adela Mărculescu, Horațiu Mălăele, Gheorghe Turda. A fost prezentă, de asemenea, principesa Maria.
"Radu Beligan este ultima redută a unui capitol foarte important din teatrul românesc, capitol creator făcut de generații întregi de artiști care au nutrit credința că trăiesc pentru a face teatru, considerând teatrul ca o formă de dialog, ca o formă de înțelegere între oameni și ca o formă de potolire a patimilor oamenilor. (...) Beligan a fost ca un cordon ombilical prin care generații tinere de artiști puteau să primească înțelepciune și măiestrie. Aici este valoarea", a afirmat Dorel Vișan.
"A fost un intelectual de marcă. Ceea ce a făcut pe plan internațional decenii la rând a fost mai puțin cunoscut în România. Discreția sa proverbială, inteligența sa spumoasă, eleganța sa, cultura sa l-au făcut pe Radu Beligan să fie unul dintre intelectualii de vârf ai României din secolului 20. Dumnezeu să-l ierte", a spus și academicianul Răzvan Theodorescu.
"Cel mai longeviv, unul dintre cei mai mari actori ai țării noastre, deci o pagină de istorie — 75 de ani pe scenă", a afirmat la rândul său actorul George Ivașcu.
"L-am iubit. Sunt atât de singur și de trist și nu-mi vine să cred că maestrul Beligan, cu care vorbeam zilele trecute, cu care repetam și care întotdeauna când se întâlnea cu mine îmi spunea numai vorbe excepționale, tocmai dumnealui să mă părăsească", a spus Florin Piersic cu lacrimi în ochi.
Un sobor de preoți a oficiat o slujbă religioasă, iar mai mulți oficiali au prezentat mesajul lor evocând personalitatea lui Radu Beligan.
Consilierul prezidențial Sergiu Nistor a citit mesajul adresat de președintele Klaus Iohannis. "În aceste momente triste, vreau să exprim încă o dată prețuirea statului român pentru cel care a fost călăuză a lumii teatrale românești, simbol al vitalității artei", se arată în mesaj.
Ministrul Culturii, Corina Șuteu, a arătat că Radu Beligan a fost "un simbol al unei forme extrem de inedite de tinerețe, tinerețea celui care acceptă de fiecare dată să joace alte roluri în viață și pe scenă". "La dispariția unui mare artist cum a fost Radu Beligan suntem obligați la un moment de reculegere și de liniște profundă", a adăugat Șuteu.
Actorul Ion Caramitru, directorul Teatrului Național din București, a subliniat că Radu Beligan a fost "un pionier și un academician în același timp". "Cu o carte în mână, cu un chip serafic, cu un trup subțire și cu nasul mare, Radu Beligan a asigurat și asigură teatrului românesc permanența calității intelectuale și artistice", a spus Caramitru.