Un sat din România are, în fiecare an, de 100 de ori mai mulţi turişti decât locuitori
Satul Viscri, făcut faimos în toată lumea de Prinţul Charles, cucereşte tot mai mulţi turişti. Într-un an, vizitatorii sunt de 100 de ori mai numeroşi decât localnicii. Iar un nou record ar putea fi atins curând. Casa Prinţului este doar unul dintre obiectivele turistice.
De Redactia Observator la 17.07.2019, 22:02Satul Viscri, făcut faimos în toată lumea de Prinţul Charles, cucereşte tot mai mulţi turişti. Într-un an, vizitatorii sunt de 100 de ori mai numeroşi decât localnicii. Iar un nou record ar putea fi atins curând. Casa Prinţului este doar unul dintre obiectivele turistice. Câţiva localnici, care-şi iubesc satul şi tradiţiile, au reuşit să facă din această aşezare o destinaţie de vis.
Situat în inima Transilvaniei, la 80 de kilometri de Braşov, satul Viscri şi-a păstrat autenticitatea, chiar dacă a devenit faimos în întreaga lume.
O vizită în localitatea de basm este ca o întoarcere în timp. Casele săseşti cu garduri din lemn, unele vechi chiar de peste 100 de ani, cu obloane la ferestre, dau un farmec aparte locului. Din când în când pe drumul de ţară mai trece câte o căruţă.
Pe uliţă se vorbeşte deja în multe limbi. Aproape în fiecare zi, ajung aici turişti stăini. Cei mai mulţi sunt din Franţa, Germania şi, firesc, Marea Britanie.
Prinţul Charles a dus vestea până departe că aici, la Viscri e un colţ de Rai.