Antena LIVE

Curs valutar

Un tanc trimis de americani lui Stalin a ajuns la destinaţie după 73 de ani

Un tanc Sherman trimis de americani ca ajutor lui Stalin în Al Doilea Război Mondial a ajuns, în cele din urmă, la destinaţie, după 73 de ani.

De la 16.04.2018, 14:23
WhatsApp
Galerie (3)
Un tanc trimis în ajutor de americani lui Stalin a ajuns la destinaţie după 73 de ani Siberia Times

Un tanc Sherman trimis de americani ca ajutor lui Stalin în Al Doilea Război Mondial a ajuns, în cele din urmă, la destinaţie, după 73 de ani. Blindatul va fi folosit la parada de 9 mai, din Piaţa Roşie.

Ruşii au recuperat de pe fundul Mării Barenţ un tanc Sherman trimis de americani Uniunii Sovietice, în al Doilea Război Mondial. Blindatul, împreună cu alte numeroase Sherman-uri, fusese livrat ca ajutor sovieticilor, ca să lupte împotriva Germaniei Naziste.

Însă cargoul Thomas Donaldson, care transporta blindatele, a fost torpilat de un submarin german, în martie 1945, iar blindatele au ajuns pe fundul mării. Abia după 73 de ani, ruşii au decis să recupereze Sherman-urile şi să le aducă pe uscat.

Mai multe tancuri pline de rugină au fost, astfel, scoase din mare şi aduse la Murmansk, spune Siberian Times. Unul dintre ele a fost trimis la recondiţionare, pentru a participa la parada de 9 mai, când ruşii sărbătoresc victoria în cel de-al Doilea Război Mondial.

În timpul conflagraţiei, americanii au trimis URSS-ului peste 4000 de tancuri Sherman, ca ajutor în lupta contra trupelor germane.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Obişnuiţi să căutaţi semnificaţia viselor?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Premierul Marcel Ciolacu nu s-a ascuns: „Dacă zic Steaua, care e numai una,...
Fanatik.ro
Publicat 22.10.2024
O tehnologie unică va fi testată pe căile ferate din Elveția. Potențial...
spotmedia.ro
Publicat 22.10.2024
De ce unii oameni slăbesc și alții nu. Ce-au descoperit oamenii de știință
spotmedia.ro
Publicat 21.10.2024
Câți ani trebuie să ai vechime, ca să primești o PENSIE lunară de 5.000 lei,...
Gandul
Publicat 22.10.2024
Legăturile ”de familie” cu Europa ale lui Alexandr Stoianoglo,...
Adevărul
Publicat 22.10.2024
FOTO Cine este Cristina Săvulescu, nora regretatei Delia Budeanu și ce mesaj...
A1
Publicat 21.10.2024
Horoscopul zilei de 23 octombrie 2024. Leii au probleme din cauza stresului. Află...
CaTine
Publicat 22.10.2024
Noul cuplu bombă în showbiz! Naomi Hedman, fosta iubită a lui Florin Ristei,...
spynews.ro
Publicat 22.10.2024
O vedetă din anii 90 parchează mașinile de sute de mii de euro ale...
GSP
Publicat 22.10.2024
Singurul împărat roman care nu a suferit nicio înfrângere. A scris istorie
Click.ro
Publicat 22.10.2024
Țara europeană care e invadată de șerpi de peste 2 metri. Reptilele se ascund...
Useit
Publicat 22.10.2024
Cine este românca căreia Messi i-a lăsat pe mână milioane de euro
Redacţia.ro
Publicat 22.10.2024
Referendumul din Moldova trece la limită: dar anunță ceva profund defect
libertatea.ro
Publicat 22.10.2024
Fanii One Direction s-au unit pentru a-l comemora pe Liam Payne. Aceștia au...
ZU
Publicat 22.10.2024
Trandafiri din mere și aluat foietaj. Un desert simplu și elegant
Hello taste
Publicat 22.10.2024
4 semne că bebelușul poate fi stresat
Deparinti
Publicat 22.10.2024
Cum a trecut Al Pacino de la o avere de 50 de milioane de dolari la faliment,...
ziare.com
Publicat 22.10.2024
Thalia vorbește despre credință într-un interviu emoționant. Când și-a...
Happy
Publicat 22.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
De ce apar bufeurile la menopauză. Ce procese din organism le provoacă
Medicool
Publicat 22.10.2024