Antena LIVE

Curs valutar

TRADIȚII și OBICEIURI la ceas de sărbătoare în a doua zi de PAȘTI

Datinile străvechi se păstrează de generații și pentru cea de-a doua zi de Paști

De la 13.04.2015, 10:51
WhatsApp

Datinile străvechi se păstrează de generații și pentru cea de-a doua zi de Paști

Printre puţinele practici străvechi care au rezistat până în zilele noastre se află şi obiceiul stropitului, ce are loc în fiecare an în prima zi din Săptămâna Luminată. Păstrat cu sfinţenie de sute de ani, ritualul prevede ca junii tineri, îmbărcaţi cu portul tradiţional, să se întâlnească în jurul bisericii, de unde vor porni în alai către locuinţele fetelor nemăritate.

Un alt obicei ţinut în a doua zi de Paşti este cel al plugarului. Considerată una dintre cele mai vechi tradiţii cu specific agrar, serbarea folclorică reuneşte într-un singur loc toată suflarea comunităţii, în timp ce rolul principal îl are un tânăr, ieşit primul la arat. 

După ce plugarul este căutat prin gospodărie şi găsit, fetele trec la împodobirea acestuia cu legături din grâu verde, după care este purtat de către feciori pe o grapă de lemn până la râu, unde este scufundat de patru ori. La rândul său, plugarul îi stropeşte pe cei prezenţi la malul apei, pentru a le aduce noroc.

După această ceremonie, oamenii se îndreaptă către sat, unde petrec până seara, potrivit revistateo.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

traditii obiceiuri sarbatoare pasti
Întrebarea zilei
Sunteţi pregătiţi cu un kit minim şi bani cash în cazul unei pene de curent?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și