Antena LIVE

Curs valutar

Tradiţii şi superstiţii de Ignat. Ce trebuie să faci în ziua sacrificării porcului, ca să ai noroc şi să fii ferit de rele! Azi aflăm dacă vom avea o iarnă grea

Tradiţii şi superstiţii de Ignat 2017. Astăzi se serbează Sfântul Ignatie, un sfânt martir, care a murit sfâșiat de fiare în amfiteatrul de la Roma.

De la 20.12.2017, 08:21
WhatsApp

Tradiţii şi superstiţii de Ignat 2017. Astăzi se serbează Sfântul Ignatie, un sfânt martir, care a murit sfâșiat de fiare în amfiteatrul de la Roma. Potrivit tradiţiilor, astăzi este sacrificat porcul.

Sfântul Ignatie Teoforul (35 - 107) – se crede că a fost sirian de origine și că, înainte de convertirea sa la creștinism, ar fi fost păgân și mare persecutor al creștinilor.

Ignatie a suferit moarte martirică la Roma, în timpul domniei împăratului Traian (98-117). A fost arestat, împreună cu alți creștini, în timpul persecuției din Antiohia și pedepsit cu moartea prin aruncare la fiare în amfiteatrul de la Roma.

Astfel, el a fost transportat la Roma, însoțit de o gardă de 10 soldați, pe care el însuși îi numește „leoparzi”. În drum spre Roma s-a oprit la Smirna, unde a fost primit de Sf. Policarp și s-a întâlnit cu o seamă de reprezentanți ai Bisericilor creștine din Efes, Magnesia și Tralle. Acestor Biserici, el le adresează câte o epistolă, scrie creștinortodox.ro

„Se zice că porcul îşi visează cuţitul de Ignat, că nu mai mănâncă după această dată şi că dacă l-ai ţine mai mult decât ziua de Ignat, nu ar mai fi în plină formă. La romani exista o categorie de preoţi care ghiceau în măruntaiele animalelor sacrificate. La noi se păstrează credinţa că dacă splina porcului are o anumită formă, este îngroşată într-un capăt, va fi iarna mai grea.

Probabil că modul în care se hrăneşte un animal determină nişte modificări pe organele interne. Porcul este sacrificat de Ziua Ignatului, care vrând-nevrând devine o zi cu dezlegare la porc. Se face aşa zisa tocană a porcului. Acest animal este respectat ca o fiinţă, căreia i se face pomană”, a povestit Carmina Maior, fost muzeograf la CNM Astra Sibiu, potrivit alba24.ro

Despre porcul negru, tăiat de Ignat, Carmina Maior spune că aeastă culoare are, uneori, un sens negativ, dar câteodată înseamnă noroc.

De Ignat, după ce sunt pregătite preparatele, trebuie continuat Postul până în Ajun.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

iarna 2017-2018 legende superstitii taierea porcului traditii
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024