Antena LIVE

Curs valutar

Video

Yoga, tehnici de eliberare a minții și reglarea posturii. Interesul românilor a crescut, în perioada pandemiei, pentru această practică

Perioada pandemiei ne-a făcut să ne îndreptăm atenţia spre activităţi care să ne scape de tot stresul acumulat. Iar Yoga este cu siguranţă una din practicile pentru care interesul românilor a crescut. La prima vedere pare uşor. Însă, nu toată lumea ştie să practice corect acasă aceste tehnici şi e nevoie măcar de puţină îndrumare.

De la 04.02.2021, 13:36
WhatsApp
Vezi și:

Eliberare minţii, reglarea posturii şi mult mai multă rezistenţă. Aşa s-ar descrie pe scurt efectele precticării tehnicilor yoga. Ana Marin face asta de mai bine de 5 ani, iar astăzi a fost ghidul nostru în această lume. 

Ana Marin: Este foarte important când practicăm acasă să fim totuși ghidaţi de cineva. Să ni se predea posturile corect, să avem aliniamentele corect astfel încât să nu ne accidentăm. În practica acasă, din punctul meu de vedere, cel mai important este conexiunea pe care o ai cu profesorul care îţi predă şi să nu te opreşti la orice filmuleţ de pe Youtube.

Pandemia ne-a făcut să fim tot mai atraşi de această disciplină străveche folosită pentru obţinerea armoniei între corp, minte şi suflet. 

Ana Marin: Datorită sau din cauza situaţiei actuale majoritatea oamenilor preferă să facă mişcare, yoga, de acasă şi într-un fel cred că e şi mai bine pentru că îţi poţi crea propria ta atmosferă, poţi aprinde o lumânare sau nişte beţişoare parfumate lucru care la sală nu se întâmplă. Discutăm, vedem dacă persoana respectivă este începătoare, avansată în practică dacă a mai făcut dacă nu a mai făcut şi ce îşi doreşte de la practica de yoga. Sunt persoane care îşi doresc să facă fizic foarte mult, sunt persoane care îşi doresc să înveţe despre meditaţie, respiraţie, deci există o comunicare constantă între mine şi persoana care doreşte să practice. 

Pentru obţinerea efectelor scontate instructorii de yoga recomandă să facem în jur de 2 sau 3 şedinţe pe săpămână. 

Ana Marin: O şedinţă poate dura între 30 şi 60 de minute, pentru începători 30 de minute e suficient. E clar, un începător care nu a mai practicat şi nu ştie despre ce e vorba poate fi şi mai temător şi poate avea şi preconcepţii. Yoga este foarte bună pentru mobilitate flexibilitate, ne menţine articulaţiile sănătoase. E chiar drăguţ să putem să ne aplecăm să ne legăm la şireturi fără să fie nevoie să ne aşezăm pe scaun.

Ana Marin: De asemenea, lucrând cu greutatea corpului implică și multa forță pe care o câștigi în timp fiind consecvent iar din punct de vedere mental pot să spun doar că mai ales în perioada asta ne ajută foarte mult să scăpăm de anxietăți, de frici, cu toții trecem prin perioade dificile în viață și yoga ne echilibrează. 

Reporter: Putem înlocui sportul cu yoga? Sau merg în paralel? 

Ana Marin: Din punctul meu de vedere merg în paralel. Da, îl putem înlocui fără nicio problemă, dar depinde de obiective. Dacă vrei să crești în masă musculară, de exemplu, nu ai cum să faci asta prin yoga, ai nevoie de greutăți. Dar dacă îți dorești să fii sănătos și să te menții funcțional, da, poate înlocui foarte bine. 

Reporter: Şi totuşi, trebuie să fim flexibili astfel încât să practicăm yoga? 

Ana Marin: Nu, nicidecum. Lucrurile astea se câștigă în timp. Trebuie să ai o minte deschisă pentru că din cauza multor mituri, oamenii nu acceptă neapărat ideea pentru simplul motiv că se numește yoga.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

stres yoga
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025