Zoli Toth şi Young Beats vor cânta la EXPO 2020 Dubai. Expoziţia mondială începe la 1 octombrie
Cele mai originale idei care au puterea să schimbe lumea vor fi prezentate la al treilea cel mai mare eveniment de pe Glob. Este vorba despre Expoziţia Mondială de la Dubai, care începe la 1 octombrie. Şi România va fi prezentă. Iar inaugurarea pavilionului românesc va fi făcută de Zoli Toth.
De Redactia Observator la 27.09.2021, 13:45- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Zoli plus câţiva copii talentaţi. Muzicianul se va afla în Dubai alături de trupa Young Beats, pe care o coordonează în cadrul Programului Național Cantus Mundi. La invitația organizatorilor, Zoli TOTH va cânta la inaugurarea Pavilionul României la EXPO 2020 Dubai, cel mai mare eveniment mondial de recunoaștere culturală și de promovare a relațiilor internaționale prin artă, cultură, știință, inovație și viziune.
Celebrul muzician român va susține mai multe concerte, primul fiind chiar pe 1 octombrie 2021, ziua deschiderii Expoziției mondiale.
Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai sus.