Structura planului de afaceri: 5 puncte-cheie pentru a avea succes
Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, a vorbit astăzi în cadrul rubricii IQ Financiar despre planul de afaceri, etapele realizării sale, şi modul în care se dezvoltă companiile din România pe baza lui.
De Iancu Guda la 05.11.2024, 08:18Subiectul săptămânii la rubrica IQ Financiar cu Iancu Guda - companiile şi cum se dezvoltă acestea ca să ne fie tuturor bine. Fie că suntem pensionari, fie că lucrăm la privat sau la stat, ori avem afaceri sau exportăm ori importăm. Suntem toţi în aceeaşi barcă şi este important ca afacerile să se dezvolte pe baza unui plan.
Structura planului de afaceri
Care sunt primele două întrebări la care trebuie să răspundem prin planul de afaceri: "Cine?" şi "Ce?"
- Cine? - Trebuie să descrii compania. Adică un scurt istoric, apoi oamenii cheie din companie.
- Ce? - Ce produse sau servicii oferă. Cui te adresezi, care sunt nevoile clienţilor, ce problemă rezolvi în societate şi care sunt avantajele competitive.
Următoarele două întrebări esenţiale: "Unde?" şi "Cât?"
- Unde? - Ne răspunde industria în care activăm. În planul de afaceri trebuie să spui care sunt clienţii tăi, pe segmente, în funcţie dacă sunt persoane fizice sau juridice şi dimensiuni. Apoi, care sunt furnizorii importanţi şi firmele concurente, inclusiv câteva cifre despre evoluţia lor în ultimii 3 ani.
- Cât? - Cifrele esenţiale sunt veniturile, cheltuielile, profitul, cash flow-ul, câţi bani încasez, câţi bani plătesc şi bilanţul active - pasive.
La ce ajută planul de afaceri
Planul de afaceri te ajută să îţi atingi obiectivele. Vrei să mergi la bancă, să iei un credit... Este foarte greu să transmiţi încredere fără un plan de afaceri. Apoi, vrei să iei un fond de investiţii sau să recruzezi oamenii potriviţi - fără un plan de afaceri nu ai cum să atragi aceste investiţii. Fără un plan de afaceri, într-un context impredictibil, firma va fi instabilă.
Planul de afaceri trebuie să aibă execuţie. Cum vinzi şi cum îţi faci un brand în afacerea ta, apoi care sunt termenele.
- Care sunt riscurile? - Trebuie să fii onest cu banca, furnizorii şi să spui ce s-ar putea întâmpla, majorări de taxe, ori să crească salariul minim pe economie, dar şi cum poţi gestiona toate acestea.
- Sumar - La final, închidem cu un sumar, o pagină care surprinde esenţa tuturor acestor aspecte.