Alexandru Arşinel, despre prietenul său de suflet, Corneliu Coposu: ''S-a legat o prietenie de bun simţ, nu o prietenie sufocantă''
O fotografie cât o viaţă întreagă. În acelaşi cadru, Alexandru Arşinel, Stela Popescu şi Corneliu Coposu. "Ne-a legat o prietenie de bun simţ", asta povesteşte acum marele actor, emoţionat de greutăţile prin care politicianul trecuse de-a lungul vieţii.
De Redactia Observator la 20.02.2022, 23:07Dan Negru: Stela Popescu, dumneavoastră şi Corneliu Coposu.
Alexandru Arşinel: Regretatul domn Coposu. Aici suntem pe terasă, la 2 Mai, la Stela, imediat după ce şi-a inaugurat casa, l-a invitat pe regretatul domn Coposu.
Dan Negru: Cum era Coposu?
Alexandru Arşinel: Extraordinar. Un om de o blândeţe...de o curăţenie a gândirii extraordinară. Eu am rămas uimit că ne ştia. Eu înainte de Revoluţie nu l-am cunoscut, dar el ne-a cunoscut. El venea la Grădina Boema şi ne iubea pentru ce făceam. Ne aprecia şi pentru curajul pe care îl aveam, inoculat şi de Puiu Maximilian, soţul Stelei, care scria aceste momente. Uşor, uşor, s-a legat o prietenie de bun simţ, nu o prietenie sufocantă. M-a impresionat la Coposu biografia lui. Anii ăia în care a stat închis complet. I se băga pe undeva pe sub mâncarea, fără să i se permită raze de lumină. Treaba asta m-a legat sufleteşte de el extraordinar.