Antena LIVE

Curs valutar

Live Text

România - Bosnia-Herţegovina 4-1, în Liga Naţiunilor. România câştigă categoric, dar retrogradează în Liga C

Reprezentativa României a învins, luni seară, pe Stadionul Giuleşti, cu scorul de 4-1, selecţionata Bosniei, în ultima etapă a Grupei 3 din Liga B a Ligii Naţiunilor. Tricolorii încheie grupa pe ultimul loc, astfel că au retrogradat în Liga C. Bosniacii, care au terminat pe prima poziţie, au promovat în Liga A.

De la 26.09.2022, 23:43
WhatsApp

Au marcat Man ’38, Puşcaş ’73, ‘86 şi Raţiu ’79 pentru tricolori, respectiv Dzeko ’77 pentru bosniaci. La primul gol, Man a trimis mingea în poartă şi arbitrul iniţial a anulat reuşita pentru ofsaid. După o verificare a VAR, golul a fost validat.

Imediat două startul jocului, au avut loc incidente în tribune din caza cărora jocul a fost întrerupt pentru scurt timp. Potrivit GSP, cei aproximativ 300 de suporteri bosniaci au sărit la bătaie cu fani tricolori. Cele două grupuri au aruncat cu scaune, torţe şi au fost despărţite doar de un zid protector subţire. Jandarmii au intervenit rapid, în forţă, şi au împiedicat ca suporterii rivali să ajungă faţă în faţă. Zeci de pumni au fost împărţiţi la capătul peretului, printr-o breşă.

Partida a fost arbitrată de turcul Halil Umut Meler, ajutat de asistenţii Cevdet Komurcuoglu şi Ibrahim Caglar Uyarcan. Asistenţi VAR au fost Mete Kalkavan şi Abdulkadir Bitigen, iar rezervă Yaşar Kemal Ugurlu. La celălalt meci din grupă, Muntenegru – Finlanda, scor 0-2. În minutul 17, de la muntenegreni a fost eliminat Tomasevici. Au marcat Antman ’47 şi Kallman ’53.

Clasamentul final al grupei: 1. Bosnia – 11 puncte, 2. Finlanda – 8 puncte, 3. Muntenegru – 7 puncte, 4. România – 7 puncte. Bosnia şi Herţegovina a promovat în Liga A, iar România a retrogradat în al treilea eşalon valoric.

Pe acelaşi subiect

România - Bosnia-Herţegovina 4-1

Min. 90+2. Final de meci! România câştigă categoric, dar retrogreadază în Liga C a Ligii Naţiunilor.

Min. 86 GOL România! Puşcaş înscrie un gol fabulos: şut perfect, din 16 metri, din prima, direct în vinclu.

Min. 83 Puşcaş se întoarce cu doi fundaşi în spate, trage pe colţul scurt, dar portarul advers respinge.

Min. 79 GOL România! Bancu pătrunde încă o dată pe banda stângă, şutul său este respins de portarul Bosniei, iar Raţiu înscrie cel mai uşor gol al carierei: trimite mingea în poartă goală din 3 metri.

Min. 77 GOL Bosnia! Bosnia revine în meci după golul lui Dzeko. Atacantul bosniac trimite imparabil, cu capul, din 6 metri.

Min. 73 GOL România! Puşcaş este lăsat singur pe colţul lung de centrarea perfectă a lui Bancu şi atacantul român majorează scorul.

Min. 59 Ionuţ Radu are o nouă paradă de excepţie şi păstrează România în avantaj.

Min. 46 A început repriza a doua!

Min. 45+3. Final de primă repriză!

Min. 43 Dennis Man caută vinclul cu o execuţie pretenţioasă. dar şutul trece puţin pe lângă poartă.

Min. 41 Alibec scapă singur cu portarul, îl driblează, dar întârzie momentul şutului şi este blocat de fundaşii adeverşi.

Min. 39 GOL România! Arbitrii din camera VAR validează golul lui Dennis Man.

Min. 38 Dennis Man marchează, dar golul este anulat pentru o poziţie inexistentă de offside. Arbitrii cer sprijinul VAR.

Min. 33 Ionuţ Radu intervine salvator la şutul lui Sarici.

Min. 27 Dennis Man încearcă să prindă colţul lung cu un şut din 16 metri. Mingea trece pe lângă poartă.

Min. 16 Kovacevici reia cu capul, de la lângă Rus. Mingea trece puţin peste.

Min. 10 Alibec cade în careu şi cere penalty, dar arbitrul consideră că atacantul român a simulat.

Min. 2 Nici nu a început bine partida şi arbitrul întrerupe meciul. Suporterii români dau cu petarde şi torţe.

Min. 1 A început meciul!

România - Bosnia-Herţegovina. Echipele de start:

Meciul va avea loc pe stadionul Giuleşti, de la ora 21.45 şi, conform frf.ro, se va juca cu casa închisă. Meciul va fi arbitrat de turcul Halil Umut Meler, ajutat de asistenţii Cevdet Komurcuoglu şi Ibrahim Caglar Uyarcan. Asistenţi VAR vor fi Mete Kalkaavan şi Abdulkadir Bitigen, iar rezervă Yaşar Kemal Ugurlu. Potrivit FRF, Halil Umut Meler este arbitru FIFA din 2017, fiind promovat în categoria Elite în acest an. El a arbitrat selecţionata României în preliminariile pentru EURO 2020, când tricolorii au învins Insulele Feroe cu 4-1, la Cluj-Napoca, pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”.

Pentru meciurile din septembrie, selecţionerul Edward Iodănescu a convocat următorul lot:

În Liga B, Grupa 3, România este pe ultimul loc, cu 4 puncte obţinute în cinci meciuri. Lider este Bosnia, cu 11 puncte, pe locul doi este Muntenegru – 7 puncte şi pe trei se află Finlanda – 5 puncte. La finalul etapei de luni, câştigătoarea grupei va promova în Liga A şi echipa de pe locul 4 va retrograda în Liga C.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bosnia hertegovina romania bosnia romania liga natiunilor nations league romania liga natiunilor scor bosnia romania
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024