''A lăsat un gol imens în inimile noastre.'' Un adolescent de 15 ani a căzut secerat sub privirile terifiate ale familiei, într-un mall din Anglia
Familia devastată a unui adolescent, care a murit după ce s-a prăbușit subit într-un centru comercial din Liverpool, i-a adus un omagiu fiului ''frumos''. Euan McNamara, în vârstă de 15 ani, s-a stins din viaţă după ce a căzut lat, sâmbătă.
De Redactia Observator la 26.10.2022, 10:09Adolescentul era cu membrii familiei, după o ieşire la cumpărături, când s-a prăbușit la pământ, în jurul orei 17.50. Martorii i-au oferit imediat ajutor, înainte de sosirea serviciului de ambulanță. Paramedicii l-au dus apoi de urgență pe Euan la spitalul Royal Liverpool, unde a murit la scurt timp. Poliția din Merseyside a confirmat că moartea sa nu a fost considerată suspectă, notează Daily Mail.
Părinții lui Euan, Michael și Sian, i-au adus un omagiu fiului lor, pe care l-au descris drept ''iubitor'' și ''grijuliu''. Ei au spus: ''Eram în familie la restaurantul Browns din Liverpool, împreună cu fiul nostru Euan, fiica Megan și prietenii apropiați, când Euan s-a prăbușit în mod neașteptat. În ciuda intervenției medicale imediate, Euan a murit mai târziu, din păcate, în spital. Euan a fost un fiu, frate, nepot și prieten foarte iubit. A fost adorat de toți cei care l-au cunoscut și moartea lui a lăsat un gol imens în inimile noastre. Era un băiat frumos, iubitor, grijuliu, cu o personalitate contagioasă''.
Familia speră să afle cât mai repede motivul pentru care băiatul s-a stins din viaţă în mod subit: ''Suntem devastați de ceea ce s-a întâmplat și sperăm că în zilele următoare vom afla de ce Euan ne-a fost luat cu cruzime''.