"Cel mai murdar bărbat din lume" a murit la 94 de ani, la câteva luni după ce s-a spălat pentru prima dată
Un iranian supranumit "cel mai murdar om din lume" pentru că nu a făcut duş de zeci de ani a murit la vârsta de 94 de ani, au anunţat marţi mass-media oficiale, potrivit AFP şi The Guardian. Dar cu câteva luni în urmă, sătenii l-au convins să se spele pentru prima dată, relatează Irna.
De Redactia Observator la 25.10.2022, 18:49Amou Haji a murit duminică în satul Dejgah din provincia Fars, scrie agenția de presă Irna. Localnicii susţin că bărbatul nu s-a spălat timp de 60 de ani din cauza unor traume din tinereţe. Bărbatul se temea că dacă se spală se va îmbolnăvi. În urmă cu câteva luni în urmă, sătenii l-au convins să se spele pentru prima dată, relatează Irna.
Documentar despre Amou Haji
Amou Haji, care nu s-a îmbăiat timp de peste o jumătate de secol, a decedat duminică în satul Dejgah din provincia sudică Fars, a relatat agenţia de presă Irna. Un responsabil local, citat de agenţie, a declarat că acesta a evitat să facă baie de teamă să nu se "îmbolnăvească"
Un scurt documentar intitulat "Strania viaţă a lui Amou Haji", care era celibatar, a fost realizat despre viaţa lui în 2013, potrivit mass-media locale. "Pentru prima dată în urmă cu câteva luni, sătenii l-au dus la baie pentru a se spăla", a subliniat Irna.