"Ai fost zâmbete, râsete și multă dragoste ani de zile. Vei rămâne cea mai frumoasă amintire". O fată de 17 ani a murit într-un cumplit accident în Spania
La doar 17 ani avea vise cât pentru o viață întreagă, pe care nu a mai apucat să o trăiască. S-a stins într-un cumplit accident rutier în Spania.
De Monica Palade la 21.11.2023, 16:11Guia Moretti, o adolescentă din Italia, a vrut să se perfecționeze la limba spaniolă și a plecat la studiu pentru un an de zile. Sâmbătă, 18 noiembrie, se afla în mașină cu cuplul care o găzduia și urma să plece într-o excursie la Madrid, când s-au izbit violent cu un alt vehicul. Fata a fost scoasă din mașină în viață, însă la scurt timp medicii ajunși la fața locului au fost nevoiți să-i declare decesul. Celelalte două persoane cu care se afla în mașină au murit pe loc.
"Vei rămâne cea mai frumoasă amintire"
Vestea morții i-au șocat pe colegii fetei de la liceul de limbi străine din Desenzano del Garda, din provincia Brescia. Sute de mesaje de adio au fost postate pe rețelele de socializare. „Ai fost zâmbete, râsete și multă dragoste ani de zile. Îmi pare rău pentru cei care nu te-au avut în viața lor. Vei rămâne cea mai frumoasă amintire pe care o voi spune copiilor mei”, a scris unul dintre prietenii săi.
Părinții Guiei au plecat în Spania pentru a-i aduce trupul în țară. În tot acest timp, întreaga comunitate din Garda își exprimă tristețea pentru moartea tinerei. „Simt o durere enormă pentru această fată. Acestea sunt situații deosebit de emoționante. Guia era în Spania pentru a studia, pentru a învăța o limbă, pentru a-și construi viitorul. Vom transmite condoleanțe ale comunității noastre familiei sale", a declarat primarul Guido Malinverno, potrivit FanPage.