"Am nevoie de copilul meu". Strigătul de disperare al unui tânăr care şi-a pierdut soţia şi copilul în accident. Şoferul vinovat i-a spulberat când se plimbau pe stradă, în Anglia
O tânără mamă de 23 de ani, din Londra, şi bebeluşul ei de doar opt luni au fost ucişi de un şofer neatent, după ce acesta a izbit cu maşina căruciorul copilului.
De Redactia Observator la 13.10.2021, 19:04- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Tyson Haynes, în vârstă de 53 de ani a lovit-o pe Nicole Newman în timp ce îşi plimba copilul în cărucior, alături de soţul ei, Charlie Bianco-Ashley, în localitatea Penge din Marea Britanie, relatează The Sun. În urma accidentului, femeia a murit pe loc, iar bebeluşul a suferit răni grave, fiind transportat la spital în stare critică. O săptămână mai târziu, medicii au declarat decesul micuţului, confirmând că rănile provocate în urma accientului erau incompatibile cu viaţa.
Ucisă sub privirile soţului
Martor la întreaga scenă, soţul femeii a urlat de durere în momentul în care a realizat că şi-a pierdut soţia, iar copilul a fost ţintuit la pămân, fiind rănit grav. "Iubita mea a murit. Am nevoie de copilul meu", au fost strigătele tânărului, imediat după accident. Concluziile anchetatorilor au fost acelea că şoferul vinovat avea o viteză excesivă, limita fiind cu mult depăşită faţă de cea normală. Procurorii au anunţat că accidentul a avut loc într-o zonă rezidenţială, lângă mai multe case şi magazine de cartier.
Imediat după impact, mama bărbatului a mers într-un suflet la locul accidentului. "Am fugit spre ei, iar Charlie m-a ţinut şi mi-a spus că nu vrea ca şi eu să fiu ucisă. Au fost perfecţi unul pentru celălalt, şi bebeluşul era atât de frumos. Această maşină a venit de nicăieri", spune femeia, care confirmă că relaţia celor doi a început în urmă cu 10 ani.