Au devenit milionari după o extragere loto, dar biletul norocos nu era de găsit. Marele ghinion a dezbinat cuplul, după ani de chinuri, în UK
Ghinionul s-a ținut lanț de un cuplu din Marea Britanie, după ce păruse că i-a lovit marele noroc. Pierderea biletului câștigător la loto, care le-ar fi adus un premiu în valoare de 3 milioane de lire sterline, i-a dezbinat și a dus la despărțire.
De Redactia Observator la 18.10.2021, 15:42Martyn și Kay Tott, din Marea Britanie, au trecut printr-un adevărat carusel de emoții, după ce au descoperit că au câștigat premiul în valoare de 3 milioane de lire sterline la o extragere loto din 2001. Cei doi au participat în repetate rânduri cu aceleși numere norocoase, iar într-un final au primit vestea cea bună: deveniseră, peste noapte, extrem de bogați. Dar bucuria le-a fost umbrită în scurt timp de faptul că nu mai găseau biletul câștigător, relatează Mirror.
”Cel mai ghinionist cuplu din Marea Britanie”
Cuplul, care locuia într-un apartament de două camere din Watford, a devenit faimos drept ”cel mai ghinionist din Marea Britanie”. Potrivit dovezilor aduse în instanță, biletul a fost cumpărat de Kay Tott. Însă pierderea acestuia nu a fost declarată în cel mult 30 de zile, așa cum cere regulamentul, motiv pentru care premiul a rămas doar un vis frumos. Perechea a așteptat verdictul autorităților cu sufletul la gură, timp de 45 de zile, însă fără succes.
Nenorocirea care s-a abătut asupra lor - promisiunea refuzată a averii aflate la orizont - a afectat relația dintre Martyn și Kay, până în punctul în care au decis să pornească pe drumuri separate. După ani întregi în care și-au pledat cazul în fața judecătorilor, cei doi au declarat că se bucură că nu au primit banii. ”Să ne ia banii de sub nas a fost o tortură. Multă vreme am uitat cine eram și valorile în care credeam. Dar pot spune acum, cu toată sinceritatea, că mă bucur că nu am primit cele 3 milioane de lire sterline”, povesteșe bărbatul. ”Nu avem nicio garanție că ne-ar fi adus fericirea.”