Cadavrele a doi bebeluși, descoperite într-o casă din Țara Galilor. Trei persoane au fost arestate
Cadavrele a doi bebeluși au fost găsite într-o casă din Țara Galilor. Doi bărbați de 37 și 47 de ani și o femeie de 29 de ani au fost arestați sub suspiciunea că au ascuns nașterea unui copil și rămân în custodia poliției.
De Redactia Observator la 28.11.2022, 12:14Poliția din Țara Galilor de Sud a fost chemată la casa din Bridgend, Țara Galilor, sâmbătă, 26 noiembrie, chiar înainte de ora 20:00, relatează Mirror. Doi bărbați de 37 și 47 de ani și o femeie de 29 de ani au fost arestați sub suspiciunea că au ascuns nașterea unui copil și rămân în custodia poliției. O anchetă este în curs de sfășurare.
„Acesta este un incident revoltător și facem un apel pentru oricine are informații, să ne contacteze. Va exista o prezență vizibilă a poliției în zonă, deoarece ancheta continuă”, a declarat consilierul Steven Bletsoe.