Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Cadavrele unui copil de 10 ani şi al mamei sale, găsite după 7 săptămâni de la dispariţie. Femeia şi-ar fi omorât fiul autist, apoi s-a sinucis, în UK

O mamă și-a ucis fiul de 10 ani, care era un „copil foarte vesel”, înainte de a-și lua viața, potrivit unei anchete din UK. Băiatul suferea de autism iar femeia de 30 de ani, care se afla într-o stare avansată de depresie, a decis să recurgă la gestul extrem.

De la 10.12.2023, 12:41
WhatsApp
Cadavrele unui copil de 10 ani şi al mamei sale, găsite după 7 săptămâni de la dispariţie. Femeia şi-ar fi omorât fiul autist, apoi s-a sinucis, în UK Leeds Live

Cadavrele Adaliei Baptisa, în vârstă de 30 de ani, și ale fiului ei Frederico Baptisa-Mendes au fost găsite în stare de descompunere la mai bine de 7 săptămâni după moartea lor. Aceștia au fost descoperiți în apartamentul lor în septembrie anul trecut. Analiza telefoanelor lor mobile a arătat că acestea au fost utilizate ultima dată la sfârșitul lunii iulie, iar un medic legist a citit declarații care sugerau că acesta a fost probabil momentul în care au murit, relatează Daily Mail.

Femeia nu ar fi suportat boala copilului

Alarma a fost dată de profesori după ce Frederico nu s-a întors la școală după vacanța de vară, iar poliția a mers să ancheteze cazul pe 15 septembrie, anul trecut. Femeia s-ar fi luptat să facă față bolii fiului ei, autismul. Frederico a fost diagnosticat cu autism în 2019 și s-a alăturat unei şcoli specializate în ajutarea copiilor cu dificultăți complexe de comunicare.

„Adalia s-a străduit să se împace cu acel diagnostic”, a declarat un inspector al poliţiei. Au existat dovezi pe computerul Adaliei care a accesat numeroase site-uri web despre eutanasie și subiecte conexe. Tatăl ei, care locuiește în Portugalia, a declarat că fiica lui „părea să fie stresată” și că se uita pe site-uri „periculoase”. Acțiunile femeii „fuseseră planificate de ceva vreme” și „Frederico a fost ucis de mama lui”, conform inspectorului poliţiei.

Pe acelaşi subiect

Alarma, dată iniţial de taximetrist

Un taximetrist care ducea copilul în fiecare zi la şcoală a spus că îl cunoștea pe tânăr sub numele de Freddie și că „era un copil foarte vesel și era întotdeauna gata să plece”. El a spus că „zâmbea mereu” și îi plăcea să poate pălării și jocul Super Mario. El a mai spus că Frederico și-a iubit mama.

Școala a tras un semnal de alarmă cu poliția după ce acesta nu a reușit să se întoarcă la școală după vacanța de vară, în ciuda unui record de prezență de 100% în anul precedent. Nimeni nu a răspuns și astfel ofițerii au forțat intrarea. Acolo, i-au găsit morți atât pe femeie, cât și pe copil.

Adalia și Frederico erau originar din Portugalia, deși s-a născut în Angola, și au venit în Marea Britanie cu aproximativ 10 ani înainte de moartea lor. Vecinii au descris-o pe femeie ca fiind „liniștită” și nu o văzuseră de câteva săptămâni. Informațiile preluate de pe computerul femeii au arătat că ea cercetase metode de a lua viața fiului ei de câteva luni.

„Verișoara mea a suferit de depresie și de autismul [lui Frederico], care, din păcate, deveniseră prea grele pentru a le face față”, a mărturisit o verişoară a Adaliei. Conform medicului legist, Frederico a fost ucis de mama lui iar femeia a murit ca urmare a sinuciderii.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

crima mama copil sinucidere uk autism
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024