Dragostea a ținut în viață un pescar pierdut pe mare timp de aproape 100 de zile. "Am spus că nu vreau să mor pentru mama mea. M-am gândit la ea"
Dragostea l-a ținut în viață timp de aproape 100 de zile pe mare, pierdut în larg. Pescarul de 61 de ani a povestit ce l-a făcut să reziste două săptămâni fără mâncare în mijlocul pustiului, a relatat agenţia de ştiri de stat din Peru Andina, citată de CNN.
De Redactia Observator la 16.03.2025, 09:42Máximo Napa Castro, în vârstă de 61 de ani, a plecat cu barca sa de pescuit în 7 decembrie, din Marcona, un oraş de coastă din sudul ţării, însă vremea rea l-a făcut să devieze de la parcurs şi să se rătăcească, potrivit Andina. El a fost găsit în 11 martie de o barcă de pescuit din Ecuador, în apele din largul coastei din nordul Peru, deshidratat grav şi în stare critică, a arătat agenţia.
După ce a fost salvat, Napa Castro a declarat presei locale, într-un interviu emoţionant, că a reuşit să supravieţuiască bând apa de ploaie pe care o strângea în barcă şi mâncând insecte, păsări şi o broască ţestoasă. El şi-a petrecut ultimele 15 zile fără a mânca, a relatat Reuters.
Gândul care l-a făcut să se agațe de viață
Napa Castro a declarat presei locale că s-a gândit la familia sa pentru a "se agăţa" de viaţă.
"Am spus că nu vreau să mor pentru mama mea. Am o nepoată care are câteva luni, m-am agăţat de ea. În fiecare zi m-am gândit la mama mea", a spus el.
Fiica pescarului, Inés Napa Torres, le-a mulţumit pescarilor ecuadorieni pentru că i-au salvat viaţa tatălui său.
"Vă mulţumim, fraţi ecuadorieni, că l-aţi salvat pe tatăl meu, Gatón, Dumnezeu să vă binecuvânteze", a arătat ea, într-o postare pe Facebook.
Familia lui Napa Castro şi grupuri de pescare l-au căutat timp de trei luni.
"Fiecare zi este un chin pentru întreaga familie şi înţeleg durerea bunicii mele, pentru că o înţeleg, ca mamă (…) Nu am crezut niciodată că vom trece prin această situaţie, nu i-aş dori-o nimănui, nu ne vom pierde speranţa de a te găsi, tată", a scris fiica sa, pe Facebook, în 3 martie.
Napa Castro a fost supus unor investigaţii medicale la Spitalul Nuestra Señora de las Mercedes din Paita, în apropiere de graniţa Peru-Ecuador, şi a fost externat sâmbătă, a transmis Ecuavisa, afiliată a CNN. CNN încearcă să ia legătura cu familia pescarului.