"Fetița pierdută". Dată în adopție la 5 ani, și-a regăsit cei 6 frați și surori la 60 de ani: la ce distanţă au locuit unii de alţii
O femeie din Padova, Italia, în vârstă de 60 de ani, a reușit să își găsească cei 6 frați și surori după ce a fost dată spre adopție la doar 5 ani. Ea a descoperit că a trăit o viață întreagă la doar câțiva kilometri de casa unde a crescut până la adopție.
De Redactia Observator la 12.04.2024, 16:17Părinții naturali ai femeii aveau opt copii, iar din cauza problemelor financiare, cei mai mici patru au fost trimiși la internate. Când mama a mers să o viziteze pe cea mai mică fiică la internat, nu a mai găsit-o. Fata fusese dată spre adopție, cu aprobarea asistentului social și a preotului, fără a se ști de soarta ei, relatează Il Messaggero, citat de Mediafax.
După 55 de ani, femeia a reușit singură să își găsească familia
De-a lungul anilor, frații au încercat din greu să o găsească, apelând la emisiuni TV, la agenții specializate și chiar la Curtea de la Veneția. Toate eforturile au fost zadarnice, până acum. După 55 de ani, femeia a reușit singură să își găsească familia. După cercetări îndelungate, în ultimele zile femeia a reușit să își găsească originile și pe cei șase frați ai săi (al șaptelea este, din păcate, decedat), descoperind că nu a locuit foarte departe de casa părinților săi naturali.
Iar săptămâna viitoare se vor întâlni cu toții pentru prima dată. O ceremonie religioasă celebrată special pentru ei va fi urmată de o petrecere în familie. Părinții naturali ai femeii au murit de mai mulți ani, iar unul dintre cei adoptivi este încă în viață.