Antena LIVE

Curs valutar

Imagini cutremurătoare cu o balenă care își împinge puiul mort. A captat atenția întregii lumi în 2018, când a pățit același lucru

O balenă ucigaşă, care a captat atenţia lumii în 2018 când a fost observată împingând corpul mort al puiului său nou-născut timp de 17 zile, pare să treacă din nou prin această experienţă dureroasă, relatează BBC şi The Guardian, potrivit News.ro.

De la 03.01.2025, 11:10
WhatsApp
Imagini cutremurătoare cu o balenă care își împinge puiul mort. A captat atenția întregii lumi în 2018, când a pățit același lucru Ken Balcomb, Center for Whale Research

Balena, care a primit numele Tahlequah, a pierdut un alt pui şi din nou îi împinge cadavrul, potrivit Centrului pentru Cercetarea Balenelor. Tahlequah a fost reperată de această dată în largul coastei statului american Seattle.

Imagini dezolante

Se ştie că orcile transportă puii morţi timp de o săptămână, dar oamenii de ştiinţă au declarat în 2018 că Tahlequah a stabilit un record.

Centrul pentru Cercetarea Balenelor a declarat că moartea oricărui pui reprezintă o "pierdere imensă" pentru mamă, dar crede că moartea noului pui a lui Tahlequah a fost "deosebit de devastatoare", având în vedere că i se întâmplă din nou. Mai mult, Centrul spune că Tahlequah a pierdut acum doi dintre cei patru pui documentaţi - ambii fiind femele.

Atât Canada, cât şi SUA consideră balenele ucigaşe din sud ca fiind pe cale de dispariţie. Balenele depind de somonul Chinook, a cărui populaţie a scăzut dramatic în ultimii ani. Eşecurile de reproducere sunt legate de alimentaţie şi de accesul la aceşti somoni, conform cercetărilor efectuate de Universitatea din Washington.

Balenele pot călători în medie 120 km pe zi.

Este a doua oară când i se întâmplă

Când Tahlequah a fost observată împingându-şi puiul mort în 2018 se afla în largul coastelor din Victoria, în Columbia Britanică. Atunci, balena a ţinut prima pagină a ziarelor împingând corpul puiului său în Marea Salish timp de 17 zile, într-un aparent act de doliu.

Primul ei pui s-a născut acum 14 ani şi este încă în viaţă. Al treilea s-a născut în 2020 şi este, de asemenea, sănătos.

Experţii spun că starea balenelor ucigaşe rezidente în sud, critic periclitate, reflectă un ecosistem în criză, deşi există încă dezbateri cu privire la cea mai bună modalitate de a atenua un colaps iminent al populaţiei. În ultimele luni, grupurile de conservare au solicitat ministrului mediului din Canada să emită o ordonanţă de urgenţă, un instrument juridic rar utilizat, dar puternic, folosit pentru a proteja o specie pe cale de dispariţie. O evaluare recentă realizată de diferite componente ale guvernului federal a constatat că populaţia a scăzut la 73 de exemplare - cifră confirmată de Centrul de cercetare a balenelor. Se crede că mai există doar 23 de femele reproducătoare.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

balena sua pui
Întrebarea zilei
Traiul pe datorie, la cote alarmante în România. Intenţionaţi să faceţi un credit anul acesta?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
ANAF, schimbare așteptată de milioane de români. Sunt vești excelente
Fanatik.ro
Publicat 06.01.2025
Ai probleme cu somnul? Învață să dormi bine de la oamenii care locuiesc...
spotmedia.ro
Publicat 06.01.2025
China conduce revoluția vehiculelor electrice. Este și bine, și rău pentru mediu
spotmedia.ro
Publicat 04.01.2025
Cine este mama lui Sebastian Stan. Femeia din spatele succesului actorului român
Gandul
Publicat 06.01.2025
Ilie Bolojan, despre veniturile șefilor de la stat: „Nu mi se pare normal ca la...
Adevărul
Publicat 06.01.2025
Discursul emoționant al actorului român Sebastian Stan după ce a primit Globul...
A1
Publicat 06.01.2025
Horoscopul zilei de 7 ianuarie 2025. Peștii își găsesc sufletul pereche. Află...
CaTine
Publicat 06.01.2025
4 trucuri care te ajută să ai cel mai liniștitor somn. Cum să dormi bine și...
spynews.ro
Publicat 06.01.2025
Americanii vin cu o nouă inginerie-SF » Ce va conține stadionul de 1,7 miliarde...
GSP
Publicat 05.01.2025
Djokovic încă are traume după pandemia de Covid-19. Cu ce sechele a rămas...
Click.ro
Publicat 06.01.2025
De ce uiți lucruri la care tocmai te gândeai. Experții au dezvăluit motivul real
Useit
Publicat 06.01.2025
Cine este femeia care i-a sucit mințile lui Sebastian Stan, actorul român...
Redacţia.ro
Publicat 06.01.2025
Povestea lui Sebastian Stan, actorul român premiat cu Globul de Aur 2025. A spus...
libertatea.ro
Publicat 06.01.2025
Bianca Censori s-a fotografiat într-un body transparent, alături de soțul ei,...
ZU
Publicat 06.01.2025
Rețetă de gulaș. Cum să gătești acasă preparatul tradițional maghiar
Hello taste
Publicat 06.01.2025
Astmul indus de frig: ce măsuri să iei pentru copiii sensibili
Deparinti
Publicat 06.01.2025
Cele mai bune diete pentru 2025, dezvăluite într-un nou raport: există o...
ziare.com
Publicat 05.01.2025
Serialele turcești care vor cuceri telespectatorii în 2025 la Happy Channel
Happy
Publicat 06.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Vânătăile pe picioare: cum se formează și de ce apar fără să te lovești
Medicool
Publicat 06.01.2025