"Îngeraşul nostru iubit, unde te-ai dus. Durerea ne-a distrus inimile". Tânără de 22 de ani, ucisă de un şofer urcat la volan drogat, în Marea Britanie
Tragedie cumplită pentru familia unei tinere de 22 de ani din Marea Britanie. Lousha a pierit într-un accident groaznic, motocicleta pe care se afla izbindu-se de un autoturism marca Honda Civic, condus de un şofer sub influenţa drogurilor.
De Larisa Andreescu la 08.01.2024, 11:20Modelul și coregraful Lousha Liddell mergea pe o motocicletă condusă de un alt bărbat de 40 de ani, când s-au izbit puternic de şoferul unei maşini Honda Civic. Accidentul îngrozitor a avut loc pe 3 ianuarie. Tânăra a fost transportată de urgenţă la spital în stare gravă, dar la scurt timp a fost pronunţat decesul. Motociclistul a fost şi el rănit, dar starea lui este stabilă, confirmă medicii.
Poliţiştii l-au arestat pe şoferul vinovat, un tânăr de 22 de ani, fiind suspectat inclusiv de conducere sub influenţa drogurilor.
Lousha, cunoscută și sub numele de Lady-Lousha în comunitatea hip-hop din care făcea parte, a urmat Colegiul Catolic St David înainte de a-și urma studiile la Universitatea Middlesex. Era o tânără care aducea zâmbet în fiecare încăpere în care intra şi era gata să ajute pe oricine i-ar fi cerut ajutorul. Prietenii şi familia sunt şocaţi de vestea tragică a pierderii ei şi nu îşi pot închipui viaţa fără vocea şi bucuria Loushei.
Zeci de mesaje de condoleanţe au umplut paginile de socializare ale tinerei
„Lousha Liddell din momentul în care te-am cunoscut, te-am iubit până la capăt, ți-am urmărit călătoria educaţională către universitate și realizările uimitoare pe care le-ai avut ulterior. Am inima frântă, inima frântă pentru frumoasa ta mamă Joanna Stokes și întreaga ta familie. Rămâi un suflet frumos pentru noi toţi, dar şi o pierdere zdrobitoare pentru noi cei care te-am iubit”, a mărturisit un apropiat într-un mesaj emoţionant, pe Facebook.
„Lousha Liddell, ai fost unul dintre cei mai buni prieteni pe care i-am avut vreodată, nu pot să cred că asta este real. Nu pot să cred că scriu asta. Te-am iubit atât de mult, ai fost atât de iubită și să ştim că viaţa ţi-a fost spulberată atât de brusc ne înfioară. Nu există cuvinte care să descrie durerea. Îngeraşul nostru iubit, unde te-ai dus. Lumea nu va mai fi niciodată la fel, Odihnește-te în paradis soră", a scris un prieten pe paginile de socializare ale tinerei, după ce a auzit cumplita veste, potrivit Mirror.
„Odihnește-te în pace Lousha, o să-mi fie dor de tine și de discuțiile noastre. Încă am toate esajele tale vocale, pline de sfaturi de relație. Dumnezeu știe că le-am reascultat doar ca să-ți aud vocea. Am făcut atât de multe. Aveam atâtea planuri și nu am reuşit să le îndeplinim niciodată, fie că eram prea ocupate, bolnave sau anxioase, dar sunt atât de mândră de tine şi de tot ce ai realizat în ciuda obstacolelor”, a completat un alt apropiat.
„Poliția a fost solicitată miercuri, 3 ianuarie, la ora 1.30, pentru a se raporta o coliziune la Garratt Lane. Au participat ofițeri și Serviciul de Ambulanță din Londra. La fața locului s-a constatat faptul că o motocicletă a intrat în coliziune cu o Honda Civic. Femeia care se afla pe motocicletă a fost grav rănită. A primit îngrijiri medicale la fața locului, înainte de a fi dusă la un spital din vestul Londrei. Șoferul motocicletei, un bărbat în vârstă de 40 de ani, a fost de asemenea dus la spital. Starea lui este momentan necunoscută. Șoferul Honda Civic, în vârstă de 22 de ani, a fost arestat sub suspiciunea de conducere sub influenţa drogurilor”, a transmis poliţia într-un comunicat.