"Mi-a fost foarte frică". Copilă de 10 ani, abuzată de un prieten de familie. Pedofilul îi trimitea poze indecente şi a fost recunoscut de poliţiştii spanioli după un tatuaj
Poveste revoltătoare în Spania. O fetiţă de 10 ani ar fi fost abuzată în repetate rânduri de un apropiat al familiei, care îi propunea micuţiei diverse jocuri sexuale şi care îi cerea fotografii în ipostaze intime.
De Redactia Observator la 26.10.2022, 18:39- Atenţie! informaţii cu puternic impact emoţional.
Totul a început la ziua de naştere a unei prietene de-ale copilei, acolo unde a fost invitat şi bărbatul acuzat.
Se pare că spaniolul ar fi pus ochii pe cea mică, iar la câteva zile ar fi început seria abuzurilor. Ieri, la tribunalul din Zragoza, bărbatul a fost judecat pentru faptele sale. scrie elperiodicodearagon.com
Incidentul a ieşit la iveală, după ce mama fetei a descoperit în telefonul mobil al acesteia mai multe fotografii în ipostaze intime cu bărbatul respectiv. Inculpatul, care neagă acuzaţiile ce i se aduc, riscă acum până la 35 de ani în spatele gratiilor.
Ororile ar fi început pe 29 august 2019 când, potrivit plângerii, abuzatorul şi-a invitat victima la domiciliul său. S-a așezat lângă ea, și-a pus mâna sub pătura care o acoperea, apoi a început să o atingă în zonele intime.
- Femeie din Iași, bătută, răpită şi violată de iubitul ei. Poliţiştii au găsit-o cu ajutorul unui câine de...
- O fetiţă de 9 ani din Teleorman susţine că a fost violată de un coleg, în toaleta şcolii. Analizele infirmă...
- Tânără violată în plină stradă, în Timişoara. Agresorul a ameninţat-o că o aruncă în Bega dacă strigă...
Obligată să întreţină relaţii intime cu prietenul familiei
A profitat de moment şi a făcut chiar şi câteva fotografii cu telefonul mobil, apoi a întrebat-o cu seninătate „Ți-a plăcut?”
Fata a adăugat ieri la declarațiile făcute în timpul interogatoriului că, după alte câteva câteva momente, bărbatul a încurajat-o să-i facă sex oral. Ea a refuzat, dar el a apucat-o de umăr și a forțat-o.
La scurt timp, copila a fugit la baie, unde s-a încuiat și s-a prefăcut că ușa a fost blocată pentru a atrage atenția celei care era partenera inculpatului la acea vreme și care se dusese să facă un duș.
Nici după acest episod bărbatul nu a încetat şi a profitat prin a împărtăși fetei fotografiile pe care el însuși le făcuse sub pătură. În plus, i-a trimis și alte fotografii cu el dezbrăcat, precum și mesaje text în care o încuraja să-i trimită poze nud.
"Mi-a fost foarte frică, eram foarte mică și nu știam ce să fac. Mi-a cerut fotografii cu mine", a spus copila în timpul audierilor.