Momentul incredibil în care un copil de nici doi ani este salvat dintr-un puţ adânc de 150 de metri, în India
Moment incredibil surprins în imagini, în care un copil de numai 18 luni din India este salvat de echipajele de intervenție după ce căzuse într-o fântână adâncă de 150 de metri.
De Redactia Observator la 12.06.2022, 09:42- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Copilul se afla la joacă singur, pe timp de noapte, lângă ferma unde lucrează părinții acestuia. Curios, acesta s-a apropiat de marginea fântânii, iar în secunda următoare și-a pierdut echilibrul. Băiatul nu a căzut până la fund, din fericire, ci doar până la șapte metri adâncime.
Poliția a reușit să îl găsească după ce i-au auzit plânsetele. Echipajul l-a recuperat apoi cu un cârlig legat de o frânghie, cu care i-au agățat tricoul și l-au tras la suprafață. Operațiunea a durat aproape o oră, iar la intervenție au participat atât poliția locală, cât și câţiva militari.