O americancă a dat foc unui fost spital de psihiatrie în valoare de 3,5 milioane de dolari pentru că suferea din dragoste
O femeie din Florida a fost arestată şi condamnată la 18 luni de închisoare, după ce ar fi incendiat un fost spital de psihiatrie pentru copii și și-a făcut un selfie în fața ruinelor care mocneau.
De Redactia Observator la 20.12.2021, 12:22O investigație îndelungată asupra incendiului din mai 2020 a condus anchetatorii din Monmouth, New Jersey, la Evelyn V Alvino, în vârstă de 20 de ani, din Pinellas Park, Florida. Ea a fost arestată în noiembrie și extrădată în New Jersey pentru a se confrunta cu acuzații de incendiere şi intrare prin efracție. Se spune că Alvino a incendiat clădirea în timp ce plângea sfârșitul unei relații cu fostul iubit.
Femeia a cauzat daune de peste 3,5 milioane de dolari Centrului de Tratament pentru Copii Arthur Brisbane, care a trebuit să fie demolat după incendiul din 2020. Zeci de pompieri au intervenit pentru a stinge flăcările, mai ales că se temeau că se va extinde într-o zonă împădurită și la un parc din apropiere.
Prietenii susţin că femeia este predispusă la un astfel de comportament
Clădirea fusese abandonată de aproape 15 ani când Alvino i-a dat foc pe 30 mai 2020. Prietenii femeii le-au spus anchetatorilor că a pornit focul după ce s-a certat și s-a despărțit de iubitul ei. Potrivit datelor, se pare că aceasta chiar s-a lăudat cu un selfie făcut în faţa flăcărilor, relatează Daily Mail.
Ea a fost arestată pe 9 noiembrie la casa din Pinellas Park. Alvino ar fi turnat benzină prin clădire și a aprins focul. ''Mai multe imagini de pe rețelele sociale arată clar intenția și mentalitatea lui Evelyn. Este cunoscută în grupul ei de prieteni că are un anumit temperament și va face orice pentru a răni pe cineva.''