O femeie și-a mințit iubita că este bărbat, timp de 2 ani. Victima spune că nu și-a dat seama, deși întrețineau relații sexuale. Cum i-a reușit planul
Caz neobișnuit în SUA. O femeie și-a păcălit iubita că este bărbat pe tot parcursul unei relații de doi ani. Femeia de 40 de ani a fost condamnată la 10 ani de închisoare.
De Redactia Observator la 20.12.2023, 18:34Blade Silvano a păcălit-o pe iubita ei, a cărei identitate nu a fost făcută publică, că este bărbat. Femeia ar fi întreținut și relații sexuale cu iubita ei, folosit un „obiect necunoscut”. Mai mult, cele două chiar își planificau nunta, asta până ca victima să afle cu cine avea, de fapt, o relație, potrivit Mirror.
Cum a reușit femeia s-o ducă de nas pe iubita ei
În timpul procesului lui Blade, instanța a auzit că aceasta și-a ascuns adevărata identitate purtând mereu un tricou și boxeri, stingând lumina, fără să-i permită iubitei sale să o vadă vreodată fără haine. Cele două s-ar fi întâlnit față în față doar de câteva ori, deoarece Blade a „mințit” că are cancer și că era în armata britanică. S-au întâlnit pentru prima dată în persoană în decembrie.
Făcând mărturie, victima, care s-a referit la Blade drept „el” în toate probele ei, a spus că a crezut că întreține relații sexuale cu un bărbat pe nume Blade Mendez, și nu știa că este femeie.
„Blade mă lega de obicei la ochi. Mă respingea de fiecare dată când încercam să-i fac un avans, mă gonea”, a declarat victima.