O tânără de 17 ani şi-a pus telefonul la încărcat după baie şi a murit electrocutată. Însărcinată în 9 luni, brazilianca n-a mai apucat să devină mamă
Sfârşit tragic pentru o adolescentă de 17 ani, însărcinată în nouă luni. Tânăra şi copilaşul pe care-l purta în pântece au murit electrocutaţi, într-o casă din Brazilia. Nenorocirea s-a petrecut când viitoarea mămică, pe nume Jennifer Karolayne, a vrut să-şi pună telefonul la încărcat după ce făcuse o baie.
De Redactia Observator la 21.08.2023, 16:48La doar 17 ani, Jennifer Karolayne urma să devină mamă. Adolescenta din cartierul Monte Castelo, în oraşul brazilian Campina Grande, a avut însă parte de un destin tragic. Însărcinată în nouă luni, tânăra a murit electrocutată, iar odată cu ea a pierit şi pruncul său nenăscut.
Tânăra însărcinată a murit electrocutată când şi-a pus telefonul la încărcat
Potrivit Daily Mail, nenorocirea s-a produs joi dimineaţă, pe 17 august, după ce Jennifer Karolayne a vrut să-şi pună telefonul la încărcat, imediat după baie. Nici ea. nici fătul nu au supravieţuit.
După un apel disperat al soţului victimei, al cărui nume nu a fost dezvăluit, un echipaj de ambulanţă s-a deplasat imediat la faţa locului. Tânăra nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar decesul a fost declarat. Soţul acesteia a declarat că femeia tocmai făcuse baie şi încerca să-şi pună telefonul la încărcat, când a auzit brusc un strigăt puternic.
Jennifer Karolayne folosea un prelungitor, lucru ce nu s-a dovedit a fi o idee prea bună în final. În timp ce încerca să-şi ajute soţia, şi bărbatul a fost afectat de şocul electric. Cazul este investigat în continuare, a declarat Ramirison Pedro, de la Secţia de Poliţie din Campina Grande, specializat în omucideri, cu toate că întreaga situaţie e încadrată în momentul de faţă drept accident.