Antena LIVE

Curs valutar

''Odihnă veşnică alături de îngeri!'' O mamă a căzut secerată în faţa celor 3 copii. Femeia din Italia luase o reţetă de la un fals ginecolog

Episod tragic în sânul unei familii. Rossella Fiato, în vârstă de 34 de ani, ar fi murit din cauza pilulei contraceptive, potrivit medicului legist. Femeia din Italia s-a simțit rău şi s-a prăbuşit în fața celor trei copii ai săi. Familia femeii cere acum să se facă dreptate. 

De la 29.06.2022, 16:29
WhatsApp
O mamă a căzut secerată în faţa celor 3 copii Facebook

Rossella Fiato a murit la 34 de ani în fața celor trei copii ai săi, în vârstă de 12, 10 și 3 ani, pe 4 aprilie, în timp ce se afla acasă, în Sparanise, o comună din provincia Caserta. Copiii au fost cei care i-au sunat pe vecini pentru a cere ajutor. Procurorul Santa Maria Capua Vetere a dispus exhumarea cadavrului, având în vedere că decesul subit a fost considerat de neînţeles. 

Mama avea reţetă de la un bărbat care a minţit că este medic ginecolog

Decizia biroului judiciar a venit în urma plângerii depuse la sfârșitul lunii aprilie de către soțul ei, asistat de avocatul Salvatore Piccolo, potrivit căreia efectele pilulei contraceptive pe care femeia începuse să o ia cu câteva zile înainte să moară ar fi fost devastatoare. Medicamentele ar fi fost cumpărate pe rețeta oferită de cadru medical care s-a calificat pe internet drept medic ginecolog. Abia ulterior partenerul a aflat că doctorul nu avea specializarea necesară. 

Iniţial, medicii au catalogat decesul drept moarte naturală, având în vedere că femeia suferise un stop cardiac, aşa că iniţial ideea de autopsie ieşea din calcul. Abia ulterior s-a luat o decizie mai clară pentru a desluşi calvarul prin care trecuse mama în vârstă de 34 de ani. O anchetă este în curs de desfăşurare, notează Il Messaggero

Mesajele emoţionante şi omagiile nu au întârziat să apară pe pagina acesteia de Facebook. ''Odihnă veşnică alături de îngeri'', a spus cineva, în timp ce un alt internaut a ţinut să menţioneze ce ''suflet frumos'' avea femeia. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

deces mama autopsie copii pilule contraceptive omagiu italia
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024