Român arestat în Italia, după ce și-a dus calculatorul la reparat. Specialiștii IT au sunat direct la Carabinieri
Un român de 39 de ani a fost arestat de polițiștii italieni după ce și-a dus calculatorul la reparat. Specialiștii IT au găsit imagini cu minori abuzați și au alertat imediat Carabinieri.
De Redactia Observator la 07.08.2021, 17:22Românul din Lazise (Verona), în vârstă de 39 ani, nici nu și-a imaginat că ar putea avea probleme mari cu legea sau chiar să ajungă la închisoare atunci când și-a dus calculatorul în service, pentru a fi reparat. Surpriza specialiștilor IT a fost uriașă: pe PC-ul bărbatului erau stocate imagini foto și video cu minori abuzați, ce aveau vârstele între patru și opt ani. Patronul service-ului nu a stat pe gânduri și a alertat imediat Carabinieri, pentru a-l denunța pe român.
A cerut să fie lăsat în libertate, după ștergerea fișierelor
Reținerea acestuia a fost una ușoară, mai ales că bărbatul nici nu bănuia ce îl așteaptă. Acesta a fost chemat să ridice calculatorul, iar în momentul în care s-a prezentat la service militarii l-au încătușat. După o noapte petrecută în arest, individul a fost eliberat și acum așteaptă procesul.
Potrivit Codului Penal din Italia, persoana care în mod conştient îşi procură sau deţine material pornografic cu minori în vârstă de până la 18 ani este pedepsită cu închisoare de până la 3 ani şi cu amendă de cel puțin 1.549 euro.