Româncă de 55 de ani, moarte misterioasă în Italia. Elena a fost găsită fără viață în apartamentul ei. Polițiștii nu exclud varianta unei crime
Moarte misterioasă în Italia. O româncă de 55 de ani a fost găsită fără suflare în casa ei din Via Baisi, în care locuia alături de partenerul ei. Anchetatorii iau în calcul toate impotezele, inclusiv cea a unei crime.
De Redactia Observator la 10.06.2024, 15:36Elena Scurtu, în vârstă de 55 de ani, a găsită fără viață în timpul nopții în interiorul casei din Via Baisi în care locuia cu partenerul ei. Echipajele de urgență au ajuns imediat la fața locului însă pentru femeie era deja prea târziu și nu au mai putut decât să declare decesul, potrivit Frosinone News.
Româncă găsită moartă în casa din Italia
O moarte cu detalii suspecte și neclare, spun autoritățile italiene. Carabinierii lucrează de ore întregi pentru a rezolva ceea ce pare a fi un mister din toate punctele de vedere. Pe cadavrul Elenei Scurtu nu au fost găsite semne evidente de violență, precum cele făcute de o armă de foc sau de un cuțit. Nici măcar urme pe gâtul ei care ar putea sugera strangulare. Cu toate acestea, mai multe elemente i-au determinat pe anchetatori să demareze ancheta fără a omite vreo ipoteză.
Autoritățile au pus sechestru pe casa din via Baisi și fac cercetări la fața locului. Partenerul victimei, un muncitor de cincizeci de ani din Frosinone, a fost audiat ore în șir. El ar fi fost cel care a tras alarma alertând serviciile de urgență în jurul orei 3.00.
Potrivit primelor informații însă, cei doi s-ar fi certat destul de des și se ajungea chiar și la violență.