S-a stins la o lună după ce el și tatăl lui au fost loviți de fulger, în Texas. Bărbatul a murit pe loc atunci, ținându-și fiul de 6 ani de mână: "Te iubesc, amice”
Sfârșitul a fost aproape. Un băiețel de 6 ani a murit în mod tragic la doar la o lună după ce el și tatăl lui au fost loviți de fulger în timp ce mergea acasă de la școală. Tatăl copilului a murit pe loc atunci. Alături de ei era și fratele mai mare al băiețelului care, ca printr-o minune, a reușit să scape nevătămat.
De Redactia Observator la 18.06.2023, 12:51Grayson Boggs a coborât din autobuzul școlar, acolo unde îl aștepta tatăl său, Matthew, pe 15 mai, când a avut loc accidentul tragic în micul oraș din centrul Texasului, Valley Mills. Grayson își ținea tatăl de mână când a fost lovit de fulger. Mergeau pe alee după ce a coborât din autobuz „când fulgerele au ieșit din cer”. Matthew a murit pe loc, în timp ce Grayson a rămas în spital într-o stare critică, cu leziuni cerebrale, timp de peste o lună. Vineri însă, după o luna de chin, a plecat după tatăl său. Copilul a murit în ciuda eforturilor medicilor de a îl stabiliza, potrivit Mirror.
A murit la doar o lună după ce tatăl său s-a stins
Alături de ei era și Elijah, fratele mai mare a lui Grayson, în vârstă de 11 ani, care a supraviețuit nenorocirii. Rapoartele poliției au arătat că impactul fulgerului a fost atât de puternic încât i-a trântit la pământ pe Grayson și Matthew, cu fețele lipite de trotuar. Elijah și-a amintit de momentul în care tatăl său a murit în fața ochilor.
„M-am speriat atât de tare. L-am rostogolit pe Grayson și el zâmbea puțin. Am crezut că doar glumesc, dar când l-am rostogolit pe tatăl meu, sângera și fața lui era deja violet”, a declarat copilul.
„Nu pot descrie asta în cuvinte. Te-ai luptat atât de tare cu toate, acum vei putea să te odihnești frumosul meu nepot”, a scris pe Facebook mătușa copilului. Angela Boggs, mama lui Matthew, a declarat pentru KWTX News că în ultimul lor moment împreună, Matthew i-a spus fiului său: „Te iubesc, amice”. „A apucat să-i spună asta lui Grayson. Atunci a căzut fulgerul”, a spus Angela.