Antena LIVE

Curs valutar

Șase persoane au fost rănite, după ce un leopard a pătruns într-un tribunal din India. A fost capturat la patru ore după atac

Un leopard a pătruns în incinta unui tribunal din india, în orașul Ghaziabad și a rănit șase persoane, informează Indiatoday.in, potrivit Agerpres.

De la 09.02.2023, 07:30
WhatsApp
Șase persoane au fost rănite, după ce un leopard a intrat într-un tribunal din India. A fost capturat la patru ore după atac Profimedia

Potrivit unor martor oculari, felina s-a furişat la primul etaj al tribunalului din Ghaziabad, oraş aflat în statul Uttar Pradesh, în jurul orei 16.00. Haosul şi agitaţia au cuprins incinta tribunalului: oamenii aflaţi înăuntru au fugit în căutarea unui loc sigur, iar avocaţii s-au închis în camerele clădirii. Văzând agitaţia, leopardul a devenit agresiv şi a atacat un cizmar care repara pantofi în incinta tribunalului şi un poliţist.

Felina a atacat şi un avocat, care a încercat să-l alunge cu ajutorul unei lopeţi 

Felina a atacat şi un avocat, care a încercat să-l alunge cu ajutorul unei lopeţi şi al unui băţ. Parvinder Nagar, un alt avocat, a declarat că leopardul a atacat vreo patru-cinci avocaţi şi este posibil să fi rănit în total între 12 şi 14 persoane.

Imediat ce poliţia a fost informată despre incident, la faţa locului au sosit ambulanţe care au transportat de urgenţă persoanele rănite la spital. "Circa şase persoane au fost rănite de leopard, care se află încă în incinta tribunalului", a declarat comisarul adjunct Abhishek Srivastav. La primirea sesizării, o echipă de la departamentul forestier a ajuns la tribunal pentru a seda felina. Leopardul a fost în cele din urmă capturat la patru ore după ce a intrat în incinta tribunalului.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

leopard atac india tribunal
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024