Şirul confuziilor care au dus-o pe o femeie în Jamaica, fără paşaport, la 1.500 km de casă. A aflat unde merge după decolare
O femeie a fost dusă cu avionul în Jamaica, fără pașaport, în loc de Jacksonville, după o greșeală masivă la aeroport. Confuzia a purtat-o pe Beverly Ellis-Hebard la 1.500 de kilometri depărtare.
De Redactia Observator la 08.05.2023, 11:32Beverly Ellis-Hebard trebuia să călătorească din Philadelphia la a doua ei casă din Jacksonville, Florida. A ajuns la 1.500 de kilometri depărtare.
Cum a ajuns să zboare în Jamaica. Şirul erorilor care au făcut posibilă călătoria
Femeia nu a fost informată de aeroport sau de compania aeriană că poarta de îmbarcare a fost schimbată. În urma unei serii de întâmplări, printre care o ieșire intempestivă la toaletă, o tăietură la mână care a trebuit îngrijită, schimbarea porții de îmbarcare și o verificare superficială a cărții de îmbarcare de către agentul de la poartă, Ellis-Hebard a ajuns într-un zbor spre Jamaica în loc de destinația prevăzută, Jacksonville, fără pașaport.
A aflat abia în avion că merge în Jamaica, relatează Mediafax. Problema era cu atât mai gravă cu cât ea nu avea pașaport pentru a intra în Jamaica. Din fericire, vameșii din Jamaica i-au permis să rămână pe culoarul avionului și să nu atingă solul jamaican, astfel încât nu a încălcat legea, conform abc7news.
Ellis-Hebard a fost urcată într-un zbor de întoarcere la Philadelphia câteva ore mai târziu. "Nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată pentru că nu aveam pașaport. Femeia de la poartă nu și-a făcut treaba", a declarat Ellis-Hebard. Pentru deranj, compania aeriană Frontier i-a rambursat zborul și i-a dat un voucher de 600 de dolari.