Antena LIVE

Curs valutar

"Sunt prea frumoasă să merg la puşcărie". O tânără din Las Vegas a ajuns după gratii după ce şi-a ucis mama

O tânără din Las Vegas a fost arestată după ce poliţiştii au stabilit că şi-a ucis mama. Tânăra în vârstă de 28 de ani a fost cea care a sunat la poliţie pentru a raporta incidentul, dar a fugit de la locul faptei înainte ca ambulanţa sau poliţia să ajungă. Acesta lucru le-a trezit suspiciuni anchetatorilor.

De la 28.10.2022, 17:44
WhatsApp

Hend Bustami a fost arestată miercuri, 26 octombrie, după ce poliţia a descoperit cadavrul mamei sale în vârstă de 62 de ani în casa celor două din Las Vegas. Potrivit autorităţilor, citate de Las Vegas Review-Journal, Hend Bustami a fost cea care sunat la 911 şi a spus că mama ei a murit. Tânăra n-a mai aşteptat venirea echipelor de intervenţie, ci a fugit de la faţa locului. Poliţiştii au găsit-o doar pe bătrână, fără suflare şi cu corpul plin de răni. Hend Bustami a fost prinsă câteva ore mai târziu.

Ancheta a stabilit că tânăra s-a certat cu mama ei, disputa celor două trecând rapid de la una verbală, la una fizică. Anchetatorii nu au reuşit deocamdată să stabilească ce a generat conflictul şi reacţia violentă a tinerei de 28 de ani.

Pe parcursul anchetei, poliţiştii au descoperit că Hend Bustami apărea în baza lor de date ca urmare a unui incident petrecut în vara acestui an. În iunie, tânăra a fost arestată pe aeroportul din Las Vegas după ce plecase dintr-un restaurant fără a plăti nota. Bustami a oferit atunci un veritabil show, acuzându-i pe poliţiştii care încercau să-i pună cătuşele că "încearcă să o violeze, pentru că nu văzuseră niciodată o tânără atât de frumoasă". Bustami a continuat şi a spus că se simte "hărţuită", iar faptul că "e frumoasă nu e un motiv suficient pentru a fi dusă la puşcărie". Tânăra a fost arestată atunci, dar eliberată ulterior pe cauţiune.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

las vegas crima puscarie politie atac
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025