Tânără de 25 de ani găsită moartă cu o pungă pe cap și cu mâinile legate, în Turcia. A vrut să recreeze o scenă dintr-un film celebru
Sinucidere misterioasă în Turcia. Un tânără de 25 de ani, model de profesie, s-a legat cu cătușe la mâini și și-a pus o pungă de plastic pe cap pentru a imita o scenă din filmul "The Life Of David Gale", cu actorii Kevin Spacey și Kate Winslet. Atunci când a fost găsită moartă, în luna februarie a acestui an, polițiștii au crezut că au de a face cu o crimă. Însă investigațiile ulterioare au scos la iveală faptul că modelul de origine ucraineană a premeditat gestul, pe fondul unor probleme mentale.
De Redactia Observator la 08.09.2021, 18:18Magistrații din Turcia au fost cei care au stabilit că tânăra Kristina Novytska și-a luat viața pentru a imita o scenă din pelicula "The Life Of David Gale", în care un personaj se sinucide cu o pungă pentru a convinge poliția că a fost ucis. Așa a decis să moară și modelul, traducătorul și instructorul de fitness în vârstă de 25 de ani, care locuia în orașul Bodrum, o cunoscută destinație turistică. Vecinii au fost cei care au dat alarma, la începutul acestui an, după ce nu o mai văzuseră de câteva zile. Proprietarul locuinței în care stătea, ajutat de lăcătuș, a spart ușa și a găsit-o pe femeie pe un scaun, fără suflare. Paramedicii sosiți la fața locului nu au mai putut decât să constate decesul.
Anchetatorii din Turcia au exclus varianta crimei
Tragedia a stârnit un val de durere în rândul apropiaților, prietenii acesteia din Ucraina fiind convinși că a fost ucisă. Detectivii, însă, au ajuns la o concluzie uimitoare: ușa locuinței era închisă și nu existau urme de spargere. În plus, cutia cătușelor cu care se legase la mâini era chiar lângă ea și, s-a descoperit ulterior, chiar Kristina le comandase de pe internet, cu câteva zile înainte de gestul cumplit.
Tânăra era absolventă a Universității Lingvistice din Kiev, vorbea fluent limba turcă și se pare că plănuia să se reîntoarcă acasă chiar înainte de deces. Potrivit The Sun, mama ei a declarat că suferea de la izbucnirea pandemiei de coronavirus și urma un tratament cu antidepresive. Kristina avea o relație cu un bărbat din Turcia, dar nu există dovezi că cineva a încurajat-o în demersul ei, iar acum cazul este considerat închis.