Taur uriaș, plimbat cu mașina pe o autostradă din SUA. Ca animalul să aibă loc, șoferul a tăiat jumătate din plafonul autoturismului
Incident neobișnuit pe o autostradă din Nebraska. Polițiștii au oprit în trafic o mașină care avea un taur uriaș pe scaunul pasagerului, potrivit BBC. Pentru ca animalul să aibă loc, proprietarul mașinii a fost nevoit să taie jumătate din acoperișul mașinii.
De Redactia Observator la 31.08.2023, 17:30Incidentul a avut loc pe o șosea din Norfolk, Nebraska. Polițiștii au fost informați că într-o mașină aflată în trafic este un taur de mari dimensiuni. Spre surprinderea polițiștilor, informația era reală.
Taur uriaș, transportat cu mașina pe autostradă
Un taur uriaș, cu coarne de mari dimensiuni, era transportat cu o mașină. Pentru ca taurul să poată intra în interior, proprietarul a tăiat jumătate din acoperișul mașini. Mașina a fost trasă pe dreapta, iar șoferul a primit un avertisment.
De asemenea, polițiștii i-au cerut să ducă animalul înapoi la fermă. În timpul incidentului nimeni nu a fost rănit.