Antena LIVE

Curs valutar

Turistă de 73 de ani, moartă într-un accident cu skijetul în timpul unei croaziere în Caraibe. A pierdut controlul şi s-a izbit de o stâncă

O vacanță în paradisul caraibian s-a transformat într-o tragedie. O femeie în vârstă de 73 de ani, pasageră a vasului de croazieră Nieuw Amsterdam, și-a pierdut viața după ce a fost implicată într-un accident cu un ski-jet, în apropierea insulei private Half Moon Cay, în Bahamas.

De la 26.03.2025, 15:05
WhatsApp
Turistă de 73 de ani, moartă într-un accident cu skijetul în timpul unei croaziere în Caraibe. A pierdut controlul şi s-a izbit de o stâncă Getty Images

O femeie în vârstă de 73 de ani, cetățean britanic și ceh, a murit într-un accident grav petrecut sâmbătă pe insula privată Half Moon Cay din Bahamas, după ce skijetul pe care îl conducea s-a izbit de o stâncă, scrie Mirror.

Potrivit Royal Bahamas Police Force, primele investigații arată că femeia ar fi "pierdut controlul" asupra ambarcațiunii, care a "lovit o stâncă", provocându-i răni fatale. În ciuda intervenției rapide a echipajului medical aflat la fața locului, victima a fost declarată decedată de medici.

Femeia se afla într-o vacanță de croazieră la bordul navei Nieuw Amsterdam, operată de compania Holland America. Nava, care găzduiește peste 2.000 de pasageri, se afla în a șaptea zi a unui itinerar de două săptămâni prin insulele din estul și vestul Caraibelor. Vasul plecase din Fort Lauderdale, SUA, pe 16 martie și urmează să ajungă în Jamaica, apoi în Insula Grand Cayman, Mexic, cu destinația finală în Florida, duminică.

Accidentul a avut loc în jurul orei 13:00, ora locală, în apropierea RelaxAway Beach Club, după ce managerul insulei a anunțat autoritățile. Într-un comunicat, poliția din Bahamas a precizat: "Personalul medical i-a acordat asistență victimei, însă fără succes. Aceasta a fost declarată decedată de către medicul local".

Compania de transport a transmis că regretă profund incidentul

"Confirmăm cu tristețe că o pasageră aflată la bordul vasului Nieuw Amsterdam a decedat în urma unui incident tragic petrecut pe un skijet personal. Suntem în contact cu familia victimei și facem tot ce putem pentru a le oferi sprijin în această perioadă dificilă".

Reprezentanții companiei care a organizat croaziera au menţionat că, "din respect pentru familie și victimă, nu vor oferi alte informații".

Insula Half Moon Cay este o destinație exclusivistă pentru pasagerii Carnival și Holland America, recunoscută pentru plajele cu nisip alb, lagunele turcoaz și natura sălbatică. A fost desemnată de 20 de ani consecutiv drept "Cea mai frumoasă insulă privată", potrivit liniei de croazieră. Autoritățile din Bahamas au deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele tragediei.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

caraibe moarta accident croaziera
Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025