Un băiat de 14 ani din SUA şi-a împuşcat mortal sora de 23 de ani, după ce s-au certat din cauza cadourilor de Crăciun. Tânăra, ucisă în faţa propriului copil
Caz șocant în Florida. Doi frați, de 14 și 15 ani, sunt cercetați, după ce sora lor a fost împușcată și a murit în urma unei dispute legate de numărul de cadouri primite de Crăciun. Tânăra avea 23 de ani și a fost atacată în timp ce îl avea pe fiul ei de 10 luni în cărucior.
De Redactia Observator la 27.12.2023, 12:40Un băiat de 14 ani din Florida și-a împușcat și ucis sora în vârstă de 23 de ani după o ceartă legată de cadourile de Crăciun. S-a întâmplat într-un orășel de lângă Tampa. Copilul, cu antecedente pentru jaf, este acuzat acum de crimă și de posesie ilegală de armă.
Şi-a omorât sora în ziua de Crăciun
Potrivit primelor reconstituiri, cearta a început în timp ce băiatul se afla la cumpărături cu mama sa și cu fratele său de 15 ani, apoi a continuat acasă la bunica sa.
Aici, băiatul de 14 ani a scos un pistol și l-a îndreptat spre fratele său. Rudele au intervenit pentru a-i despărți, dar băiatul înarmat a ieșit în grădină, unde se afla sora sa cu fiul ei de 10 luni în cărucior și i-a amenințat pe amândoi cu moartea, conform Mediafax. Tânăra i-a cerut de mai multe ori să lase arma jos și să se oprească pentru că "este Crăciunul". În acel moment, el a împușcat-o în piept, omorând-o. Copilul nu a fost rănit.
Apoi, celălalt frate a ieșit în grădină cu o altă armă și l-a împușcat, la rândul său, pe adolescentul de 14 ani. Acesta a fost operat și nu este în stare gravă.
Ambii băieți aveau antecedente de jafuri.