Un băiețel mort a fost găsit într-o valiză abandonată în pădure, în SUA. Un bărbat care culegea ciuperci a alertat imediat poliția
Autoritățile din statul american Indiana încearcă să identifice un copil al cărui cadavru a fost găsit luna trecută într-o valiză într-o zonă împădurită, scrie CNN.
De Redactia Observator la 15.05.2022, 09:38Poliția din orașul Sellersburg solicită ajutorul cetățenilor pentru identificarea unui băiețel afro-american, cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani, cu o înălțime de 1.20m și o constituție zveltă. Trupul neînsuflețit al micuțului a fost găsit într-o valiză, într-o zonă împădurită din sudul statului Indiana.
O autopsie efectuată luna trecută nu a oferit niciun indiciu cu privire la cauzele morții sau la identitatea sa. Cu toate acestea, poliția speră că raportul de toxicologie va oferi mai multe informații.
Pe 16 aprilie, un localnic care căuta ciuperci în pădure a observat valiza suspectă și a alertat autoritățile. În momentul de față, oamenii legii nu au nicio pistă cu privire la identitatea victimei sau la modul în care a survenit decesul. Coordonatorul anchetei spune că victima „ar putea fi din orice parte a lumii”.
Autoritățile au deschis o linie telefonică gratuită, unde au primit deja între 500 și 1.000 de apeluri legate de acest caz. Investigatorii speră ca fotografia cu valiză să îi ajute să identifice victima.