"Un material monstruos". Colecţie impresionantă de arme şi obiecte din Germania celui de-al Doilea Război Mondial, în casa unui pedofil din Brazilia
Poliţia din Rio de Janeiro a descoperit o vastă colecţie de obiecte, uniforme şi simboluri naziste, dar şi arme, la domiciliului unui presupus pedofil, potrivit unor imagini difuzate de către autorităţile braziliene.
De Redactia Observator la 07.10.2021, 15:42Un bărbat în vârstă de 58 de ani, Aylson Proenca Doyle Linhares, a fost arestat marţi, după ce a fost acuzat de către un cuplu care locuieşte în apropiere de locuinţa acestuia, la Rio, de faptul că l-a abuzat pe fiul lor, în vârstă de 12 ani, a anunţat poliţia braziliană, relatează AFP, potrivit news.ro. ”Un material monstruos” de referinţă nazistă a fost găsit în reşedinţa sa, a anunţat comisarul Luís Armond, referindu-se la sute de insigne, documente, uniforme, steaguri şi chiar un carnet de membru al partidului nazist cu fotografia sa, a precizat el.
Colecţie de arme, în posesia bărbatului acuzat că ar fi abuzat doi copii
Imagini difuzate de către poliţie surprind, de asemenea, fotografii şi busturi ale lui Adolf Hitler. Junghere, pumnale şi nouă arme de foc - inclusiv o puşcă şi o mitralieră - şi multă muniţie au fost de asemenea confiscate. Doyle Linhares "a fost acuzat, în flagrant delict, de deţinere ilegală de armament, rasism şi pedofilie”, în urma descoperirii aceste colecţii, care cuprinde fotografii cu minori, a precizat Armond.
Bărbatul a declarat, în faţa autorităţilor, că această colecţie valorează între ”2,5 şi 3 milioane de euro, deşi acest lucru nu poate fi verificat”. Poliţia a obţinut un mandat de arestare şi de percheziţie, după ce o anchetă a relevat că Doyle Linhares a încercat să abuzeze cel puţin alţi doi copii.