Un român din Italia a strâns amenzi în valoare de 10.000 € pentru depășirea vitezei legale. Din cele 51 acumulate în 3 ani, n-a plătit nici măcar una
Un român stabilit din Italia a fost prins de polițiști, după ce a acumulat 51 de amenzi pentru depășirea vitezei legale, în valoare de 10.000 de euro. A fost nevoit să plătească 1.500 de euro pentru ca autoritățile să nu pună sechestru pe mașina lui. De altfel, sunt în curs de desfășurare și procedurile pentru recuperarea celor 9.000 de euro rămași.
De Redactia Observator la 02.07.2024, 14:47Misteriosul șofer al unui Audi cu numere de înmatriculare românești a reușit să acumuleze amenzi care însumate fac 10.000 de euro, pe parcursul a trei ani, toate pentru depășirea vitezei legale, potrivit Il Gazzettino.
Amenzi de 10.000 de euro, pentru un șofer român
Șoferul român este rezident legal în România, însă locuiește în Italia de câțiva ani, astfel că s-a gândit că poate scăpa. Plăcuța de înmatriculare a mașinii a fost apoi semnalată de autorități, care în câteva zile au reușit, în cele din urmă, să-l identifice pe proprietar.
O patrulă de motocicliști a oprit vehiculul în tranzit în via Piovego, în Arsego. Bărbatul a fost amendat în cele din urmă, împreună cu pasagerul, și pentru că, în calitate de cetățean al Comunității Europene, nu a anunțat autoritățile că s-a mutat în Italia.