Un tată a doi copii a murit după ce a căzut în gol 100 de metri, de pe marginea unei stânci, în Australia: ''O gaură imensă în inima mea''
Un tată, care plecase într-o excursie în mediul rural, a murit după ce a căzut în gol 100 de metri, de pe marginea unei stânci. Robert Bell, în vârstă de 48 de ani, a fost descris ca un om extraordinar, plin de viaţă. Tragedia a avut loc în Australia.
De Redactia Observator la 30.08.2022, 09:59Omagiile nu au întârziat să apară pe Facebook pentru tatăl a doi copii despre care se crede că a suferit un episod medical nefericit în jurul orei 8.30, sâmbătă, în timp ce mergea singur pe o potecă. Soția lui Robert, Rebecca, a transmis prietenilor și familiei vestea sfâșietoare prin intermediul rețelelor de socializare: ''Cu inima zdrobită postez că dragostea vieții mele și-a pierdut viața astăzi. Le mulțumesc tuturor prietenilor săi și familiei noastre care au fost acolo pentru fete și pentru mine astăzi. El a lăsat o gaură imensă în inima mea. RIP, dragostea mea!''.
Fan înrăit al fotbalului, bărbatul a lucrat ca arbitru și chiar ca sponsor al unui club. Jucătorii au intrat pe teren pentru a marca moartea tragică cu banderole negre purtate pe braţe. Prietenul lui, Jason Walker, a adăugat: ''Luat de lângă noi mult prea devreme, lasă în urmă o moștenire, așa cum fac toți marii oameni. O să fii unul dintre primii oameni cu care vorbesc atunci când, în cele din urmă, mă voi alătura de cealaltă parte. Ai grijă, tovarășul meu și odihnește-te în pace!".
O anchetă a fost declanșată cu privire la moartea lui Robert, deoarece autoritățile locale urmăresc să stabilească cu exactitate circumstanţele în care bărbatul şi-a pierdut viaţa. ''Există zone abrupte, sunt zone alunecoase și zone care nu au balustrade.'' Medicul legist va întocmi un raport cu privire la moartea omului de 48 de ani, notează Daily Star.