Un tată erou, care a sărit să salveze 2 copii deşi nu ştia să înoate, a murit chiar sub ochii fiului său. Ploaie de lacrimi în SUA
Un tată erou şi-a pierdut viaţa salvând doi copii de la înec. Bărbatul pescuia cu fiul său cel mic când a observat că respectivii copii aveau nevoie de ajutor. Acesta nu a ezitat să acţioneze, chiar dacă nu știa să înoate. Marvin Alexan Fernandez Chicas își petrecea ziua cu fiul său de 3 ani, Dylan, și câțiva prieteni pe lacul Nockamixon, când tragicul eveniment a avut loc.
De Redactia Observator la 03.07.2023, 11:34Cei doi copii au fost salvați, dar tatăl în vârstă de 37 de ani a dispărut în apă și a murit. ''Se pare că au avut probleme în apă, iar el a intrat să-i ajute. Din păcate, nu știa să înoate. Copiii au ieșit, el nu'', a declarat şeriful. Cadavrul său a fost găsit la două ore după ce 10 scafandri au cercetat zona.
Cei apropiaţi sunt în stare de şoc. ''Era un bărbat căruia îi plăcea pescuitul și în acea zi [făcea] ceea ce îi plăcea împreună cu câțiva prieteni și fiul lui'', a spus familia sa în cadrul strângerii de fonduri online. Banii strânși ar urma să fie folosiţi pentru a-i trimite trupul înapoi la mama sa din Honduras și pentru a-i ajuta soția și fiul.
Strângerea de fonduri l-a descris ca fiind un om harnic și un tată excelent al cărui fiu nu a vrut niciodată să-l părăsească. ''A devenit un erou pentru toată lumea!'' Autorităţile au atras atenţia că nu avea oricum voie să intre în apă. "Din păcate, oamenii nu respectă regulile, iar realitatea tristă este că nu este o pantă lină și treptată sub apă și coboară într-o zonă adâncă, iau o înghițitură de apă și mor, din păcate. Nu ar trebui să se întâmple, dar se întâmplă.''