Alexandru Țiproc, regele invențiilor, revine pe scena iUmor. Cheloo: "Domnul Alexandru Țiproc este Arhanghelul roboticii din România!"
iUmor-Alege comedia sezonul 16 aduce în fața celor șase jurați, Cosmin Natanticu, Cătălin Bordea, Delia şi Cheloo, și în cel de-al șaselea episod, difuzat duminica aceasta, de la 20:00, la Antena 1, cele mai surprinzătoare numere de umor, invitați speciali și momente care vor stârni hohote de râs.
De Redactia Observator la 22.03.2024, 12:43„Regele invențiilor”, Alexandru Țiproc, a revenit pe scena iUmor chiar de ziua lui Cheloo și a făcut o declarație surprinzătoare la adresa juratului: "Domnul Cheloo este cel mai sincer om pe care eu îl cunosc și mă apreciază la adevărata mea valoare. Pare el dur, dar are un suflet bun, un suflet sfânt!”.
Se consideră un inventator desăvârșit, astfel că, înainte de a intra pe scenă, concurentul a declarat: "Eu am invenții strategice, printre care pești înhămați la… vapoare!", iar Delia, când l-a văzut, a mărturisit: "Am așteptat reîntoarcerea lui pe scenă tot sezonul! Domnul Țiproc este esența acestui show. El este Regele!", în vreme ce Cheloo s-a ridicat de pe scaun: "Maestre!”.
Cum i-a uimit Alexandru Țiproc, și de această dată, pe cei din platou și care este ultima sa invenție, pe care Cosmin Natanticu a aprobat-o: "Eu aș vrea să fiu primul client!", telespectatorii pot afla urmărind, duminica aceasta, de la 20.00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, noul episod iUmor-Alege comedia sezonul 16, din cadrul căruia nu vor lipsi cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii.