Asia Express, 22 octombrie 2024. Răsturnare de situație la jocul de amuletă! Cine a câștigat seria de probe
Echipele care s-au bătut pentru jocul de amuletă în noul episod Asia Express din 22 octombrie au fost cele formate dintre Oana Paraschiv şi Mishu Găinuşă şi Carmen Negoiţă şi Andreea Pereţeanu.
De Redactia Observator la 22.10.2024, 21:58"Vom avea un joc în patru paşi. Vă veţi concentra propriile forţe pe cele patru elemente naturale: focul, apa, pământul şi aerul. Într-o luptă care va avea la bază superstiţii tribale indoneziene. Primul pas este focul. Va trebui să faceţi un foc. Aveţi acolo lemne, o să adunaţi nişte nuci de cocos, o să puneţi totul în acea vatră, iar apoi cu torţa pe care aţi primit-o aseară, veţi aprinde focul. După ce aţi aprins focul, el va trebui să fie destul de înalt ca să ardă o sfoară, care eliberează nişte beţe de bambus. Pentru că veţi avea nevoie de multe beţe de bambus pentru apă.
Răsturnare de situație la jocul de amuletă! Cine a câștigat seria de probe
Pentru că veţi face din ele un jgheab, care va conduce apa de la acel butoi, până la capătul acelui traseu colorat, în recipientul fiecăruia dintre voi. Se poate face repede din jumătăţi de piese de bambus, care vor deveni jgheaburi. Cu cele două ulcioare, veţi umple găleata până la semn. Apoi, cu ajutorul apei veţi face nişte bulgări de noroi, pentru că este vorba şi despre pământ. Cu aceşti bulgări veţi arunca prin aer către acele măşti pe care trebuie să le rupeţi efectiv ca să pot să validez lovitura voastră. pentru că sunt din hârtie. Toate trebuie rupte dacă vreţi să câştigaţi. Aţi înţeles totul?", a fost anunţul făcut de Irina Fodor.
Deşi prima etapă a fost terminată rapid de Carmen şi Andreea, la etapa a doua Oana şi Mishu au fost mai rapizi la proba apei. Aşa că s-au apucat de bulgării de noroi. Ţintele au fost însă greu de doborât. Cu toate acestea în final Oana şi Mishu au reuşit să spargă toate cele patru măşti. Au câştigat o amuletă de 1.000 de euro.