Chef Ștefan Popescu a dat cuțitul de aur, iar Chef Orlando Zaharia a câștigat o nouă amuletă. Spiritele se încing, diseară
A fost încă o seară cu succes pentru Chef Orlando Zaharia la Chefi la cuțite: juratul a câștigat amuleta și încă 5 puncte, după jurizarea făcută de Elwira Petre. Lui Ștefan Popescu seara i-a adus momente plăcute, dar și mai puțin plăcute: juratul a dat cuțitul de aur, dar a pierdut șansa de a-și alcătui o echipă.
De Redactia Observator la 10.04.2024, 12:51- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Amuletă plină de emoții în ediția de aseară Chefi la cuțite: jurații au fost nevoiți să creeze farfurii cu unele dintre cele mai incomode combinații de ingrediente, primite de fiecare după… periculosul joc cu Roata norocului. Astfel, lui Chef Ștefan i-au revenit ciocolată, dovleac și urechi de porc, Chef Orlando a primit mălai, varză și cartof dulce, în timp ce Chef Sautner a gătit un preparat cu varză, mălai și dovleac, iar Chef Richard a combinat Ribeye steak cu ciocolată și pastă de măsline. Jurizarea Elwirei Petre i-a adus lui Chef Orlando cea de-a doua amuletă de săptămâna aceasta, care a venit la pachet cu 5 puncte prețioase. Pe locul doi s-a situat Chef Sautner, cu 4 puncte, urmat de Chef Ștefan și Chef Richard, cu 3, respectiv 2 puncte.
Tot aseară, Chef Ștefan Popescu i-a dat cuțitul de aur lui Mihai Dragomir, concurentul de 24 de ani despre care a descoperit cu plăcută surprindere că i-a fost elev la școala de gastronomie. Bilanțul punctelor, în acest moment, arată faptul că Chef Ștefan Popescu este juratul care nu va avea echipă, indiferent de rezultatul de la amuleta din această seară – dar rolul lui în competiție nu va fi deloc de neglijat, nu doar pentru că va trebui să decidă în ce echipă va pleca câștigătorul cuțitului său de aur, dar și pentru că sunt amulete foarte importante care îl împlică în acțiunea din bucătărie.
În această seară se joacă o amuletă cu totul nouă în competiția Chefi la cuțite – este ultima din acest sezon, iar apropierea confruntărilor pe echipe încinge atmosfera. ”Merg înainte. Pentru mine ar fi fantastic să închei acest război al amuletelor câștigând amuleta. Și voi lupta la fel ca la celelalte să o iau”, a declarat Chef Ștefan. Ciocnirea orgoliilor și a ambițiilor va naște discuții aprinse în ringul amuletei care are ca temă mâncarea italienească și este jurizată de Chef Antonio Passarelli. Cum se va desfășura întrecerea și ce va provoca discuțiile în contradictoriu, dar și ce surprize vor aduce audițiile pe nevăzute telespectatorii vor afla în ediția Chefi la cuțite difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la 20:30.