Chefi la cuțite, 13 mai 2024. Care este tema ultimului battle din sezonul 13. Anunţul şocant al Irinei Fodor
A fost anunţată tema ultimului battle al sezonului 13. Irina Fodor a făcut anunţul important care s-a lăsat cu lacrimi din partea concurenţilor. Ce au spus chefii despre apariţia prezentatoarei.
De Redactia Observator la 13.05.2024, 22:10- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Ultimul battle din sezonul 13 Chefi la cuțite de pe 13 mai 2024 a adus o surpriză uriașă pentru echipe și chefi. Toți au pășit cu zâmbetul pe buze și încrezători în forțele proprii în bucătăria show-ului culinar, sperând că vor ajunge în semifinală.
Echipele au așteptat cu nerăbdare ca Irina Fodor să își facă apariția în platou pentru a le spune ce au de gătit. Emoțiile au atins cote maxime pentru concurenți și jurați înainte ca prezentatoarea TV să le vorbească despre ultima probă din confruntări.
„Cred că Alex și Orlando mă urăsc puțin, dar nu pot să fac nimic. Așa a fost să fie!”, a mărturisit chef Richard Abou Zaki după ce a evidențiat că are cei mai mulți concurenți în echipă.
„Astăzi trebuie să câștigăm battle-ul! Să vedem care este tema, ne concentrăm și dăm sută la sută”, a spus chef Alexandru Sautner.
Venirea Irinei Fodor în bucătăria show-ului culinar i-a fascinat pe chefi și concurenți. Prezentatoarea TV a strălucit într-o rochie scurtă și mulată care i-a pus în evidență atuurile fizice, în mod special talia de invidiat.
„Ce splendoare! Nu știu ce o să fac zilele următoare, pentru că nu o să mai intri de acolo. Astăzi suntem la ultimul battle, o să-mi lipsească mult zâmbetul tău!”, a fost reacția lui chef Richard Abou Zaki.
„Simt puțină agitație în aer!”, a evidențiat prezentatoarea TV.
După ce i-a transmis o urare emoționantă Raisei, Irina Fodor a început să vorbească despre ultimul battle de la Chefi la cuțite sezonul 13 de pe 13 mai 2024. Echipele au amuțit când au auzit ce trebuie să facă.
„Suntem la un pas de semifinală! Ultima experiență alături de chefi, ultimul moment intens. E un moment greu, dar și frumos! Cred că o să vă fie dor să trăiți asta! Această ultimă confruntare are o miză uriașă. Astăzi este momentul să dați tot ce aveți mai bun!”, a spus prezentatoarea TV.
Au curs lacrimi pe platoul de filmare, chiar înainte de anunțul Irinei Fodor despre temă și degustătorii battle-ului zece.
„E o tradiție la ultima confruntare, iar chefii știu. Vorbim despre semnătura lor în farfurie. Așadar, vom avea signature dish într-o singură oră. Am zis să încheiem în forță, cu staff-ul Federației Române de Fotbal. Pentru că este o probă extrem de specială o să vă las timp de gândire, iar apoi revin cu startul”, a mai adăugat prezentatoarea TV.
Haosul s-a dezlănțuit în bucătăria sezonului 13 Chefi la cuțite în ultima confruntare. Chef Orlando Zaharia, chef Alexandru Sautner și chef Richard Abou Zaki au scos la iveală toate strategiile pentru a realiza un preparat impresionant alături de echipele lor.